Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Predică la Duminica lui Zaheu-Protos Hrisostom

Pr. Damaschin, Măn. Sihăstria Putnei:

PREDICĂ LA DUMINICA A 32-A DUPA RUSALII -

ZAHEU VAMEȘUL

(2010, 2011)

Iisus, intrand, trecea prin Ierìhon. Si iata, un barbat cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat; si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, fìindca era mic de statura. Si alergand  inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa Il vada, caci pe acolo avea sa treaca (Luca 19, 1-4).

2010   - 

2011   -   

   Cuvânt al celui între Sfinţi, Părintele nostru Amfilohie, Episcopul Iconiei (395), la Zaheu vameşul

PREDICĂ LA DUMINICA A 32-A DUPA RUSALII -

ZAHEU VAMEȘUL

(2012)

PREDICA PF. DANIEL, PATRIARHUL ROMÂNIEI,

la Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

(2012)

Evanghelia Duminicii a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

(Luca 17, 12-19)

   “În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!”

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIX-a după Rusalii, numită şi Evanghelia celor zece leproşi,este plină de învăţături duhovniceşti pentru modul nostru de a ne comporta faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri, când primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni.

Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproşi excluşi din comunitate, care stăteau departe de oameni şi nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea şi se putea transmite uşor. Oamenii leproşi în Vechiul Testament aveau un regim special de izolare faţă de oamenii sănătoşi, întrucât boala aceasta incurabilă provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părţi din corpul lor, deşi erau încă vii. Fiind izolaţi, leproşii sufereau foarte mult de singurătate şi de umilire, având obligaţia de a spune: ‘necurat, necurat’ (Lev. 13, 45), ca oamenii sănătoşi să nu se apropie de ei. Dacă totuşi unii se vindecau printr-o minune, datorită milostivirii lui Dumnezeu şi a credinţei lor puternice, atunci cei vindecaţi aveau obligaţia de a merge la preoţi şi a se arăta lor. De ce? Pentru că preotul avea cunoştinţe precise privind semnele manifestării bolii şi putea stabili dacă boala este lepră cu adevărat sau altă afecţiune şi dacă vindecarea de lepră era una certă (cf. Lev. cap. 13). Aşadar, lepra, ca boală profund degradantă pentru fiinţa umană, aducea, pe lângă suferinţa fizică, şi una sufletească, produsă de teama unei morţi lente şi de tristeţea izolării sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepră.

Sursa text: Basilica.ro