Canon de rugăciune la pomenirea
Sf. Mc. Fotie și Anichit
(12 august)
Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuţiei pornite de Împăratul Diocleţian împotriva creştinilor. Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creştin, împăratul a încercat să-l convingă să se aducă jertfă zeilor păgâni, însă sfântul Anichit l-a înfruntat cu mult curaj, fapt pentru care a fost supus supliciilor. Văzând chinurile la care era supus pentru dragostea sa faţă de credinţa creştină, Fotie, nepotul Sfântului Anichit, a mărturisit în văzul tuturor faptul că şi el este creştin. Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credinţa creştină, Sfinţii Anichit şi Fotie au rămas neclintiţi în credinţa lor şi au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuşi. Au fost aruncaţi într-un cuptor de foc, însă au trecut la cele veşnice, prin minune divină, fără să fie atinşi de flăcări.