Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Predică despre diavol și lucrarea lui

| 2 Comentarii

Predică despre diavol și lucrarea lui

Cu armele cu care îi războieşte pe robii lui Dumnezeu îşi pierde şi propria-i putere

”Diavolul îşi pierde propria-i putere şi se biruie cu aceleaşi arme cu care-i războieşte pe robii lui Dumnezeu. Acest lucru nu se întâmplă cu voia lui,  ci este lucrarea înţeleptului şi atotştiutorului Dumnezeu Care întoarce şi armele şi înşelăciunile diavolului asupra capului lui.

Aşa s-a întâmplat şi acum. Diavolul l-a îndemnat pe tiran să nu mai taie capetele sfinţilor şi să nu-i mai arunce la fiare,  nici să-i pedepsească în vreun alt fel,  ci l-a îndemnat să poruncească să fie aruncaţi în foc. Aceasta ca să nu mai rămână nimic din trupurile lor şi deci să nu se păstreze sfintele lor moaşte,  iar cenuşa lor să fie amestecată cu cenuşa jijiţelor. Dumnezeu,  însă,  S-a folosit de acest mijloc ca să desfiinţeze necredinţa (Sfintele moaşte nu sunt arse de puterea focului – nota ed.).
(La Statui,  IV PGB 32, 76. PG 49, 64)

Dumnezeu are acest obicei să întoarcă, încă de la început şi din primul ceas, împotriva diavolului, toate vicleşugurile cu care încearcă să ne piardă. Le întoarce asupra capului lui şi le preschimbă în aşa fel încât să slujească mântuirii noastre.

Ia  aminte! Diavolul l-a alungat  pe om din rai, dar Dumnezeu i-a deschis omului cerul. Diavolul l-a depărtat pe om de stăpânirea sa pe pământ, dar Dumnezeu i-a dat împărăţia   cerurilor şi a aşezat firea omenească pe tronul împărătesc. Aşadar, Dumnezeu ne dăruieşte mereu mai mari bunătăţi decât acelea de care diavolul încearcă să ne lipsească. Dumnezeu lucrează aceasta făcându-l pe diavol şi mai înspăimântător în uneltirile lui, iar pe noi învăţându-ne să nu ne temem de ele.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

2 Comentarii

  1. Pingback: Predică despre diavol și lucrarea lui « PELERIN ORTODOX

  2. Foarte frumoasa si deosebit de folositoare sufletelor noastre este aceasta predica a Preacuviosului nostru Parinte.A tintit direct in inima si constiinta celor care au urechi sa auda si sa ia aminte la invataturile de indreptare a vietii crestine de zi cu zi si de apropiere de Dumnezeu.
    Ne permitem sa adaugam doua citate din “Rugaciuni pe malul lacului” de Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, care ne-au atins sufletul nostru pacatos:
    “Cat de ignoranti sunt slujitorii pomului cunoasterii!Ei nu-si masoara taria lor in Tine, ci in multimea lor…Pomul cunoasterii a devenit pomul crimei, prostiei si al intunericului inghetat.
    Cu adevarat oamenii inteligenti si bine informati ai acestei lumi stiu totul, in afara faptului ca sunt slujitori ai satanei.Cand ultima zi va apune, satana se va bucura de numarul oamenilor adunati in recolta sa.Toate boabele de neghina!Dar in prostia sa, chiar satana socoate cantitatea, mai degraba decat calitatea.Una dintre grauntele Tale de grau va fi mai pretioasa decat intreaga recolta a satanei.Fiindca Tu, o, Biruitorule al mortii, Te bizui doar pe plinatatea painii vietii si nu pe cantitate.”(Rugaciunea V ).
    “O, Domnul meu si Creatorul meu, readu-l pe om la frumusetea cea dintai, cu care l-ai creat pe el.Acest fel de om nu este lucrul mainilor Tale.Acest soi de om s-a creat el singur pe sine.Numele sau este boala – cum poate sa fi existat vreo data boala in mainile Tale?Numele sau e teama – cum ar putea vreodata teama sa izvorasca din Cel Netemator?Numele sau e rea vointa – cum ar putea vreodata reaua vointa sa provina de la Cel Biruitor?
    Umple-ma de Tine, o, Sanatatea mea; umple-ma cu vesnica Ta lumina a diminetii si fa ca boala, teama si reaua vointa sa se evaporeze de la mine, intocmai precum o mlastina se evaporeaza in prezenta soarelui si se transforma intr-un camp fertil!”(Rugaciunea VI).
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izbaveste-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti si ne miluieste si ne mantuieste pe noi, pacatosii! Amin !

Lasă un răspuns către Mihail si Zoe Anulează răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.