Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Sinaxar în Duminica Samarinencei

| 13 Comentarii

Sinaxar în Duminica Samarinencei

 

Sfânta Muceniţă Fotini este femeia samarineancă, cea care i-a dat Mântuitorului apă la fântâna lui Iacov. Sf. Ap. Ioan redă portretul acestei femei în dialogul cu Iisus.

„Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez“

Mântuitorul îi spune femeii: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot»“. El vorbeşte despre apa duhovnicească, dătătoare de viaţă. „Apa cea vie“ despre care vorbeşte Hristos este harul care adapă sufletul şi îl face izvor nesecat de viaţă, bucurie şi putere dumnezeiască. Vedem cum, pentru a o face să înţeleagă mai bine, Iisus conduce convorbirea pe un alt făgaş. Mântuitorul face înaintea ei o minune, dezvăluindu-şi puterea de prooroc. El îi adresează invitaţia de a-şi chema bărbatul, ştiind că ea se afla într-o situaţie destul de delicată din acest punct de vedere. Ea avusese mai mulţi soţi, ceea ce îi conferea un statut de femeie marginalizată în acea epocă. De altfel, ne putem da seama de acest lucru şi din faptul că ea era singură la fântână, nu în grup cu alte femei, aşa cum era obiceiul. Dar Mântuitorul îi cunoaşte căutările sufleteşti şi de aceea îi aduce în faţă trecutul, pentru a-şi putea da seama că este, spune pr. Ilie Melniciuc „lipsit de sens spiritual, recunoscând cu sinceritate lipsurile vieţii ei“. Astfel, începe să se trezească în ea o înţelegere şi o simţire tot mai înaltă: „Doamne, văd că Tu eşti prooroc“. Merge mai departe si Îi pune înainte două probleme actuale pentru acele timpuri: închinarea către Dumnezeu la iudei şi la samarineni şi venirea lui Mesia. Pentru ea, la fel ca pentru toată lumea de atunci, ideea despre Mesia era ceva foarte îndepărtat. Iar acum, Domnul îi spune cât se poate de direct: „Eu sunt şMesia cel aşteptatţ“. Ea nu-I mai răspunde nimic, căci rămâne fără glas. Atunci, „femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: «Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?» Şi au ieşit din cetate şi veneau către El“. Iisus îi descoperă acestei femei scopul întrupării Sale, identitatea Lui – Fiul lui Dumnezeu – şi minunata posibilitate de a primi „apa vie“ a vieţii veşnice cu Dumnezeu. I-a oferit cinstea de a fi un evanghelist care a mers să propovăduiască Evanghelia la poporul său. Unii dintre evreii ce respectau Legea cu stricteţe ar fi putut să se simtă ofensaţi fie şi numai pentru faptul că li se adresează, şi totuşi, acea femeie a fost aleasă pentru îndeplinirea unei misiuni atât de importante. Cu o rară îndemânare şi putere de convingere, ea captează simplu şi imediat atenţia cetăţenilor Siharului. Mărturia ei aduce roadă multă, căci despre aceştia evanghelistul spune, în finalul acestui episod: „Iar femeii i-au zis: «Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii»“. Sursa textului:   Ziarul Lumina.

13 Comentarii

  1. Din pericopa evanghelică de astăzi se pot desprinde foarte multe învăţături. Învăţăm în PRIMUL RÂND că Dumnezeu este DUH, adică fiinţă pur spirituală, nematerială şi că ÎNCHINAREA sau ADORAREA pe care I-o aducem trebuie să fie potrivită cu fiinţa Sa, deci să aibă tot un caracter spiritual. Din aceeaşi pericopă desprindem învăţătura despre EGALITATEA şi FRĂŢIETATEA oamenilor ca fii ai Aceluiaşi Părinte ceresc. Mântuitorul n-a ţinut seama de deosebirile care se făceau atunci între iudei şi samarineni, ci a socotit pe toţi oamenii egali şi fraţi unul cu altul, indiferent de neamul căruia îi aparţin.

    Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă constituie punctul de plecare al UNIVERSALISMULUI CREŞTIN. Mai târziu, Sfinţii Apostoli au urmat pilda Mântuitorului străbătând din nou căile Samariei, precum şi altele mai îndepărtate, între popoarele păgâne.

    Să ne gândim numai la marele misionar care a fost Sfântul Apostol Pavel şi care a lămurit atât de limpede universalismul învăţăturii creştine, precum şi egalitatea şi frăţietatea între oameni şi popoare, prin cuvintele: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (GALATENI :
    3,22)
    Tot din pericopă mai desprindem un alt principiu fundamental al învăţăturii creştine: EGALITATEA FEMEII CU BĂRBATUL. Se cunoaşte starea de umilinţă şi decădere a femeii în lumea antică păgână. Poligamia era în floare, femeia era sclava bărbatului care avea drept de viaţă şi de moarte asupra ei şi asupra copiilor ei. În legea iudaică, deşi situaţia femeii era mai blândă, totuşi ea atârna de bunul plac al bărbaului, care putea oricând să-i dea “carte de despărţenie”. Dar odată cu venirea lui Hristos-Mântuitorul în lume, starea femeii s-a schimbat radical. Din sclava bărbatului şi din fiinţa dispreţuită, Hristos-Domnul o ridică la starea de deplină egalitate cu bărbatul, o reabilitează ca fecioară, soţie şi mamă; iar căsătoria este binecuvântată de Dumnezeu şi ridicată la treapta de Taină Sfântă. De la Maica Domnului încoace, femeia creştină a dovedit ce zestre nobilă şi sfântă i-a dăruit Dumnezeu şi ce misiune divină i s-a încredinţat.

    HRISTOS A INVIAT!

  2. Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă constituie punctul de plecare al UNIVERSALISMULUI CREŞTIN. Mai târziu, Sfinţii Apostoli au urmat pilda Mântuitorului străbătând din nou căile Samariei, precum şi altele mai îndepărtate, între popoarele păgâne.

    Să ne gândim numai la marele misionar care a fost Sfântul Apostol Pavel şi care a lămurit atât de limpede universalismul învăţăturii creştine, precum şi egalitatea şi frăţietatea între oameni şi popoare, prin cuvintele: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (GALATENI 3,22).

  3. Cuvintele lui Iisus “apa pe care Eu îi voi da lui, se va preface într-însul izvor de apă curgătoare…”, nu au în vedere numai învăţătura proprie, directă şi imediată a Mântuitorului, ci învăţătura peste tot, din toate timpurile – la fel cu misiunea dată Apostolilor la Marcu 16, 15. Învăţătura propagată de Iisus şi primită de Apostoli, s-a prefăcut în aceştia izvor de apă curgătoare, din care bând alţii, la rândul lor devin şi ei izvoare de apă pentru sute şi mii, care şi ei se prefac pentru alţii în izvoare asemenea, trcând astfel în mod progresiv din neam în neam, din veac în veac, în toate timpurile şi la toate popoarele.
    Şi noi , ca şi evreii, de aproape două mii de ani suntem neîncetat pregătiţi să primim pe Mântuitorul. Şi la noi vine El, atât ca la evrei, în Persoană,cât şi ca la samarineni, vestit, propovăduit, numai că nu de o femeie, ci de Sfinţii şi dumnezeieştii Apostoli.
    Şi dacă evreii L-au alungat din cetatea şi din ţara lor, oare, nouă nu ni se întâmplă ca, prin nevrednicia noastră, să-L alungăm din locaşul sufletului nostru, să nu voim să-L primim în cetatea inimii noastre?! Şi dacă evreii, pentru păcatul lor,aşa de exemplar au fost pedepsiţi aici, pe pământ, oare pe noi ce ne va aştepta în viaţa viitoare, dacă ne asemănăm evreilor? Să ne deşteptăm, deci, cât mai este timp; să imităm pe samarineanca şi pe samarineni ; să credem într-Însul şi să-L rugăm să petreacă la noi, să ne sfinţească şi fericească prin fiinţa Sa. Amin.

  4. “Vedeam, într-adevăr, că Biserica este plină de cre­dincioşi, dar unul mergea într-o direcţie, şi altul într-alta. Mie însă îmi displăcea faptul că mă implicasem în problemele veacului meu, lucru care era o foarte ma­re povară pentru mine, care nu mai trăiam în clocotul poftelor de odinioară, aşa cum obişnuiam, adică avid de bani şi de onoruri, cuprins de vechea mea robie atît de grea. Şi iată că acelea nu mă mai desfătau în compara­ţie cu dulceaţa Ta şi cu podoaba casei Tale, pe care am iubit-o, dar încă mă mai simţeam legat cu patimă de femeie. Şi nici Apostolul nu-mi interzicea să mă că­sătoresc, deşi eram îndemnat de el la ceva mai bun, el, care dorise cu ardoare ca toţi oamenii să fie aşa cum era el; dar eu, fiind mai slab, alegeam un loc mai moale. Şi tocmai din cauza acestui singur lucru mă rostogo­leam, lâncezind în celelalte privinţe şi veştejindu-mă din cauza unor griji distrugătoare, fiindcă în privinţa celor­lalte lucruri, pe care nu voiam să le îndur, eram constrâns să fiu de acord cu viaţa conjugală, căreia robindu-mă eram înlănţuit. Auzisem din gura adevărului că există eunuci care s-au făcut pe ei înşişi eunuci, de dragul îm­părăţiei cerurilor, dar cel care poate să înţeleagă, zicea el, să înţeleagă. Într-adevăr, supuşi deşertăciunilor sînt toţi oamenii în care nu se află ştiinţa lui Dumnezeu, şi nici dintre cei care par buni, nu au putut să-L afle pe Cel Ce este. Dar eu deja nu mă mai consideram atins de acea deşertăciune; o depăşisem, şi din mărturia întregii creaţii aflasem că Tu eşti Creatorul nostru, şi Cuvîntul Tău este la Tine, Dumnezeu împreună cu Tine şi Unicul Dumnezeu prin care Tu le-ai creat pe toate.”(Fericitul Augustin)

  5. Astazi,ziua Domnului,4 mai,pomenim pe:

    Sfanta Mucenita Pelaghia,din Tars
    Sfantul Sfintit Mucenic Silvan,Episcopul Gazei, Sfantul Preacuvios Nichifor,isihastul
    Sfantul Cuvios Nichifor,Egumenul M-rii Midichia
    Sfantul Cuvios Ilarion,facatorul de minuni
    Monica,mama Fericitului Augustin
    Sfintii Cuviosi Leontie,Antonie,Mel,Afrodisie,
    Valerian si Macrovie si a celor ce impreuna cu ei au marturisit in Schitopoli(Palestina)

    Cu ale lor sfinte rugaciuni,Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ne pe noi pacatosii!

  6. Astazi,ziua Domnului,4 mai,pomenim pe:

    Sfanta Mucenita Pelaghia,din Tars
    Sfantul Sfintit Mucenic Silvan,Episcopul Gazei, Sfantul Preacuvios Nichifor,isihastul
    Sfantul Cuvios Nichifor,Egumenul M-rii Midichia
    Sfantul Cuvios Ilarion,facatorul de minuni
    Monica,mama Fericitului Augustin
    Sfintii Cuviosi Leontie,Antonie,Mel,Afrodisie,
    Valerian si Macrovie si a celor ce impreuna cu ei
    au marturisit in Schitopoli(Palestina)

    Cu ale lor sfinte rugaciuni,Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ne pe noi pacatosii!

  7. Sfanta Pelaghia s-a nascut in cetatea Tars, din parinti pagani. Auzind despre Hristos, alege sa paraseasca credinta in idoli. In acea vreme soseste in Tars imparatul Diocletian (284-305). In timpul sederii imparatului aici, fiul acestuia s-a indragostit de Pelaghia. Cand mostenitorul imperial afla ca Pelaghia a primit botezul crestin, s-a sinucis.

    Mama sa a denuntat-o imparatului pentru judecata. Imparatul a fost captivat de frumusetea Sfintei Pelaghia si a incercat sa o convinga sa renunte la religia ei, promitandu-i toate bunurile de pe pamant daca ii va fi sotie.

    Sfanta Pelaghia a refuzat oferta imparatului cu dispret, spunandu-i: “Esti nebun, imparate, sa-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia si urasc casatoria murdara pe care mi-o propui pentru ca eu il am pe Hristos Mire, Imparatul Cerurilor”.

    In urma acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie arsa de vie in vapaia focului aprins intr-un vitel de metal. Pelaghia s-a insemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugaciuni de slava lui Dumnezeu si intrand in foc, s-a topit precum ceara. Asa a luat cu cinste mucenicia Sfanta Pelaghia.

  8. Sfanta Pelaghia s-a nascut in cetatea Tars, din parinti pagani. Auzind despre Hristos, alege sa paraseasca credinta in idoli. In acea vreme soseste in Tars imparatul Diocletian (284-305). In timpul sederii imparatului aici, fiul acestuia s-a indragostit de Pelaghia. Cand mostenitorul imperial afla ca Pelaghia a primit botezul crestin, s-a sinucis.

    Mama sa a denuntat-o imparatului pentru judecata. Imparatul a fost captivat de frumusetea Sfintei Pelaghia si a incercat sa o convinga sa renunte la religia ei, promitandu-i toate bunurile de pe pamant daca ii va fi sotie.

    Sfanta Pelaghia a refuzat oferta imparatului cu dispret, spunandu-i: “Esti nebun, imparate, sa-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia si urasc casatoria murdara pe care mi-o propui pentru ca eu il am pe Hristos Mire, Imparatul Cerurilor”.

    In urma acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie arsa de vie in vapaia focului aprins intr-un vitel de metal. Pelaghia s-a insemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugaciuni de slava lui Dumnezeu si intrand in foc, s-a topit precum ceara. Asa a luat cu cinste mucenicia Sfanta Pelaghia.

    CANTARE DE LAUDA SFINTEI MUCENITE
    P E L A G H I A

    Pelaghia inaintea necuratului imparat
    Sta la judecata ca un inger de lumina.
    Imparatul cel cu chip de fiara catre ea cata
    Si-i graieste:
    “Diadema-mparateasca pe frunte ta voi pune,
    Daca tu intre femei imi vei fi sotie.”
    Pelaghia viteaza raspunde:
    “Ingretosator lucru imi este a ma-nsoti cu un pagan.
    Nicicand, imparate, nu voi fi a ta.
    Ce-mi oferi?Coroana de tarana?
    Eu trei cununi de la Domnul meu am,
    De la Hristos,vesnicul meu Mire.
    Prima cununa-i a credintei ce-am pazit;
    A doua,a fecioriei ce-am pazit;
    Si-a treia a muceniciei mele este.
    Nu mai zabovi,hulitor imparat;
    Zdrobeste mai degrab’ast trup de tarana;
    Zdrobeste-l,taie-l,arde-l si il macina,
    Ca sufletul meu mai curand fata Mirelui meu sa
    O vada,
    Fata nemuritoare a Mirelui meu,
    Mantuitorul meu,Domnul.”

    (plasmuire a Sfantului Nicolae Velimirovici -
    Episcopul Ohridei si Jiciei sarbestile)

  9. Sfanta Pelaghia s-a nascut in cetatea Tars, din parinti pagani. Auzind despre Hristos, alege sa paraseasca credinta in idoli. In acea vreme soseste in Tars imparatul Diocletian (284-305). In timpul sederii imparatului aici, fiul acestuia s-a indragostit de Pelaghia. Cand mostenitorul imperial afla ca Pelaghia a primit botezul crestin, s-a sinucis.

    Mama sa a denuntat-o imparatului pentru judecata. Imparatul a fost captivat de frumusetea Sfintei Pelaghia si a incercat sa o convinga sa renunte la religia ei, promitandu-i toate bunurile de pe pamant daca ii va fi sotie.

    Sfanta Pelaghia a refuzat oferta imparatului cu dispret, spunandu-i: “Esti nebun, imparate, sa-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia si urasc casatoria murdara pe care mi-o propui pentru ca eu il am pe Hristos Mire, Imparatul Cerurilor”.

    In urma acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie arsa de vie in vapaia focului aprins intr-un vitel de metal. Pelaghia s-a insemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugaciuni de slava lui Dumnezeu si intrand in foc, s-a topit precum ceara. Asa a luat cu cinste mucenicia Sfanta Pelaghia.

    CANTARE DE LAUDA SFINTEI MUCENITE
    P E L A G H I A

    Pelaghia inaintea necuratului imparat
    Sta la judecata ca un inger de lumina.
    Imparatul cel cu chip de fiara catre ea cata
    Si-i graieste:
    “Diadema-mparateasca pe fruntea ta voi pune,
    Daca tu intre femei imi vei fi sotie.”
    Pelaghia viteaza raspunde:
    “Ingretosator lucru imi este a ma-nsoti cu un pagan.
    Nicicand, imparate, nu voi fi a ta.
    Ce-mi oferi?Coroana de tarana?
    Eu trei cununi de la Domnul meu am,
    De la Hristos,vesnicul meu Mire.
    Prima cununa-i a credintei ce-am pazit;
    A doua,a fecioriei ce-am pazit;
    Si-a treia a muceniciei mele este.
    Nu mai zabovi,hulitorule imparat;
    Zdrobeste mai degrab’ast trup de tarana;
    Zdrobeste-l,taie-l,arde-l si il macina,
    Ca sufletul meu mai curand la nunta-mi s-ajunga.
    Ca sufletul meu mai curand fata Mirelui meu sa
    O vada,
    Fata nemuritoare a Mirelui meu,
    Mantuitorul meu,Domnul.”

    (plasmuire a Sfantului Nicolae Velimirovici -
    Episcopul Ohridei si Jiciei sarbestile)

  10. Azi,5 mai,Ziua Domnului,facem pomenirea
    TARNOSIRII BISERICII PREASFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU si Sfintilor Mucenici Neofit,Gaie si Gaian,a Sfintilor Martin si Heraclius,
    Sfantului Mucenic Vasile,Parinte protoprezbiter al
    Poloniei, Stalp neclintit in credinta Ortodoxa, pentru care a fost martirizat,hartuindu-l si chinuindu-l pana la moarte odiosii si tiranii”frati”catolici(romano-catolici)pentru a trece la”sora biserica” lor.Doamne sfinte miluieste-ne!
    Deasemeni,facem pomenirea Sfintei Mari Mucenite
    IRINA, (irina=pace se traduce in greaca si pace sa aduca Bisericii sale)care s-a lasat omorata pentru Minunat-Descoperitul Tata Ceresc, Dumnezeu, si Care a inviat-o de la moarte la viata. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta,preaminunata si Mare Mucenita Irina,ce a jertfit totul si a indurat toate ca DUMNEZEU SA SE PROSLAVEASCA INTRE NOI, OAMENII.
    PENTRU TOTI SFINTII POMENITI AZI SI PENTRU RUGACIUNILE LOR,DOAMNE DUMNEZEUL NOSTRU DARUIESTE BIRUINTA CU PACE BISERICII TALE ACUM SI IN VECI.AMIN.

  11. ZIARUL LUMINA…LUMINA INTUNECATA…CE SA INTELEGEM NOI,DIN AMESTECAREA SFINTILOR PARINTI AI ORTO-DOXIEI CU SIMPATIA ACESTORA PENTRU DRAGI LOR “FRATI MORTI”DE CATOLICI?!…SA-I PLANGEM SI PE CEI CARE SUNT MORTI VII MAI DEGRABA DECAT CEI MORTI DEFINITIV…SA TRANSMITEM “SINCERE CONDOLEANTE”ZIARULUI LUMINA PENTRU FRATII LOR…MORTI FARA LUMANARE,NESPOVEDITI,NEIMPARTASITI…!LUMINA INTUNECATA!

  12. Despre rabdarea lui Iov – din Predicile Sfantului
    IOAN GURA DE AUR:
    Rabdarea in suferinte
    Deci când tu, o omule, cazi în vreo boală, sau în orice ticăloşie, adu-ti aminte de Iov, de carnea lui cea schingiuită, şi de Sfântul său trup cel plin de răni. Dar poate vei zice tu, Iov avea o mângâiere îndeajuns în conştiinţă, că Dumnezeu Insuşi a pus asupra lui aceste suferinţe, însă într-adevăr, tocmai aceasta trebuia să-l mâhnească mai mult, că Dumnezeu cel drept, pe care el în tot chipul Il cinstea, se părea că se luptă contra lui.

    Dacă suferinţa ta nu provine de la Dumnezeu, ci de la oameni, iar tu proslăveşti pe Dumnezeu şi nu-L huleşti, căci El, deşi ar fi putut a te scăpa de ispitire, totuşi a îngăduit-o pentru încercarea ta; iată tu atunci vei dobândi de la Dânsul aceeaşi răsplătire ca şi aceia, cărora Insuşi Dumnezeu le-a trimis suferinţa lor. Ca şi aceia, care pătimesc pentru Dumnezeu, vei fi şi tu încununat, căci tu ai suferit cu răbdare nenorocirea, pricinuită ţie de oameni, si ai proslăvit pe Dumnezeu, care ar fi putut să te scape de dânsa, dar n-a vrut.

    Priveşte numai la sărăcia şi la boala lui Iov, şi amândouă pe treapta cea mai înaltă, cu toată dreptatea lui! Trebuie oare să-ţi mai arăt lupta cea tot atât de mare, pe care el trebuia să o poarte cu simţurile cele fireşti ale unui tată? Aşa, cea mai mare luptă de felul aceasta a venit asupra acelui nobil bărbat. El a pierdut zece fii, zece deodată, zece în floarea vârstei lor, zece împodobiţi cu toate bunătăţile şi încă printr-o moarte silnică şi ticăloasă. Ei au fost ucişi de casa ce s-a surpat. Cine poate zice, că ar fi fost ajuns de o asemenea mare nenorocire? Nimeni, desigur nimeni! Deci când tu pierzi un fiu, sau o fiică, aleargă la Iov cel răbdător, şi te vei întoarce mângâiat.

    Dar peste dânsul n-a venit numai această supărare, ci s-a adăugat încă căderea şi trădarea prietenilor săi, dojenile, ocările, batjocura şi derâderea. Şi cât de nesuferit este de a fi luat în râs de către toţi? Insăşi nenorocirea nu poate să pricinuiască atât de mare durere, pe cât aceia, care ne fac dojeni pentru dânsa. Iov însă nu numai că nu avea nici un mângâietor în nenorocire, ci mai vârtos pe lângă aceea era năpădit cu ocări din multe părţi. El însuşi se tânguieşte de aceasta şi zice: „voi vă ridicaţi asupra mea”, şi îi numeşte nemilostivi în cuvintele; „cei de aproape ai mei s-au lepădat de mine şi casnicii mei au vorbit împotriva mea; alţii m-au batjocorit, şi eu m-am făcut de râsul tuturor” (Iov. XIX, 14, urm 30, 9).� Numai a auzi de o asemenea ticălosie, este nesuferit, tac despre aceea, când cineva trebuie cu fapta să o sufere.

    Cea mai mare sărăcie, boala cea nesuferită, cea nouă si neauzită, pierderea unor atât de mulţi şi atât de aleşi copii, şi în astfel de chip, batjocura şi derâderea şi ocara oamenilor, câte răutăţi! Unii îl batjocoreau, alţii îi făceau dojeni, iarăşi alţii îl dispreţuiau, nu numai prietenii, ci şi slugile sale. Ba încă nu numai îl ocărau şi strigau la el, ci îl şi blestemau, şi aceasta nu numai în curgerea de două, sau de trei, sau de zece zile, ci în curs de multe luni, nici noaptea el nu avea odihnă, ci răutatea zilei se mai mărea prin visurile cele grozave ale nopţii. Ascultă-l pe el însuşi când zice: „pentru ce mă îngrozeşti în visurile mele şi mă înfricoşezi în vedenii”? (Iov. 1, 14).

    Care om ar fi putut să fie aşa de oţel şi de fier, încât să poată suferi atât de multe patimi? Dacă fiecare din aceste patimi, luată singură este nesuferită, apoi gândeşte, ce zgomot trebuie să fi ridicat ele toate la un loc în sufletul lui şi totuşi el a suferit toate acestea, şi în toată nenorocirea sa el n-a rostit o singură cârtire păcătoasă împotriva lui Dumnezeu. De aceea la dânsul să căutăm noi, când suntem în vreo nenorocire, şi patimile lui trebuie să fie un mijloc de vindecare împotriva alor noastre!

    Când noi vedem, că unul a răbdat toate bătăile pământului la un loc, să ne purtăm bărbăteşte împotriva unei părţi dintru acelea, care ne-a ajuns pe noi. Să căutăm scăparea noastră la istoria patimilor sale, ca la o mamă plină de dragoste, care apără şi ocroteşte pe fiii săi cei înspăimântaţi, şi de ne-ar lovi chiar cea mai mare nenorocire, vom găsi la Iov mângâiere îndeajuns! Dar dacă tu zici: „Acesta a fost Iov, şi de aceea a putut să fie atât de răbdător, eu însă nu mă pot asemăna cu dânsul”, şi altele, apoi prin aceasta tu numai îţi vei atrage o mai mare răspundere. Căci tu trebuie să fii încă mai răbdător, decât dânsul.

    Pentru ce aceasta? Pentru că el a trăit înainte de timpul harului, când viaţa nu era aşa de regulată, harul Sfântului Duh nu se revărsase încă asupra oamenilor, când încă era foarte greu de a birui păcatul, când domnea încă blestemul si moartea avea încă grozăvia sa. Acum însă pentru noi lupta s-a făcut mai uşoară, de când venirea lui Hristos a ridicat toate aceste piedici ale răbdării. De aceea, de când Dumnezeu ne-a dat atât de multe haruri nu mai avem nici o dezvinovăţire, când noi nu ne asemănăm lui Iov întru răbdare.

    Pe lângă aceea mai gândiţi, că nu atunci este timpul de tânguire şi de întristare, când ne-a lovit o nenorocire, ci atunci, când noi am săvârşit vreun păcat. Noi însă inversăm rânduiala. Când noi săvârşim mii de păcate, aceasta puţin ne îngrijeşte, iar când vine asupră-ne numai o mică nenorocire, îndată pierdem bărbăţia, ne descurajăm şi am fi bucuroşi să ne descotorosim de viaţă.

    Dar aud pe unii zicând: De ce oare să fie în lume nenorocirea şi ostenelile? Eu zic, că de acea viaţa aceasta de acum este plină de trudă şi de greutate, pentru că şi oamenii cei mai grosolan formaţi, care cu totul se dedau la cele vremelnice, să se obosească, să se sature de cele lumeşti şi pământeşti, să fugă de dezmierdări, să se lepede de dragostea lor către cele vremelnice, să-şi aţintească dragostea către cer şi să se pregătească pentru ziua judecăţii. Căci mulţi slujesc cărnii, şi încătuşaţi fiind de tirania celor vremelnice zac ca fiarele în viziunile lor şi se simt tihniţi în ele, de aceea prin nenorocire Dumnezeu voieşte a smulge de la dânşii această plăcere, şi pentru aceasta le-a trimis multă trudă, întristare, grijă, lupte şi primejdii, o întreagă oaste de patimi trupeşti, şi multe alte nevoi, pe care nu le putem toate număra, pentru ca ei, înspăimântându-se de acest nor de rele, să năzuiască a ajunge la limanul cel lin, şi să tindă a dobândi pacea cea veşnică, unde nu este binele amestecat cu răul, ci se află numai binele singur.

    Să cumpănim toate acestea şi să purtăm suferinţele noastre cu tărie de suflet şi cu mulţumire lui Dumnezeu, pentru ca şi noi asemenea lui Iov să dobândim cununa cea de biruinţă a răbdării, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnlui nostru Iisus Hristos, căruia cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine slava, acum şi în vecii vecilor!

    Fragment din Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime_“Predici la duminici si sarbatori“

  13. HRISTOS ANESTI!

    Iertati si binecuvantati-ne!
    Bucurie sa readuceti vietii noastre triste,prin readucerea in actualitate a binecuvantatoarelor
    predici cu care ne-ati obisnuit de ceva vreme si
    din Vietile Sfintilor cuvinte de invatatura si stiinta.

    Dumnezeu sa va binecuvanteze viata duhovniceasca si harul sa va inmulteasca spre ridicarea din pacatele si caderile noastre,spre induhovnicire,trezvia si mantuirea tuturor celor care va asculta,dand slava lui Dumnezeu Celui in Treime Sfanta inchinat si cantat pururi! Amin!

    HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU,VESNIC!AMIN!

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.