CANON DE RUGACIUNE  CATRE SFANTUL MUCENIC LEONTIE  

(18 iunie)

În această lună,  în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic  Leontie, şi a celor împreună cu dânsul, Ipatie şi  Teodul.

Sfinţii Mucenici Ipatie,  Leontie şi Teodul erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine,  era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea  împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul  său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă.

Când  împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al  districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a „vâna”  creştini, iar în cazul în care aceştia nu vroiau să  jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi  moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele  Sf. Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism  şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la  Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe  drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de  moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care  i-a spus: „Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi  trebuie să spuneţi de trei ori: „Dumnezeule al lui Leontie,  ajută-mă!”

Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut  pe înger şi i-a spus: „Dar eu trebuia să-l arestez pe  Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?” În acel  moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său  soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după  care toţi împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se  închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa  următoare spre bucuria soldaţilor săi, numai Teodul stătea  deoparte, mirîndu-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său  s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugîndu-l pe Ipatie să  se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.

La sosirea în oraş,  un străin i-a invitat în casa lui şi i-a găzduit cu bucurie  şi dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf.  Leontie, au căzut în genunchi şi i-au cerut să-i lumineze în  credinţa cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc şi  când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor  de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei.  Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la  Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce  s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi  Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu  chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se  închine la zeii romani.

Însă toţi mucenicii  şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf.  Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare  de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele.  Văzînd hotărârea sfinţilor, în cele din urmă  le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus  în temniţă iar în dimineaţa următoare a fost adus în  faţa guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe  sfântul mucenic cu bani şi onoruri dar nereuşind să-l  înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost  suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră  mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să  renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut  cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el.  Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii  l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă  Tripoli. Cei trei sfinţi mucenici au murit cândva între  anii 70-79.

Despre acuzaţiile ce i s-au adus Sf. Leontie şi  despre pătimirile şi moartea lui s-a scris de către scribul curţii  pe plăcuţe metalice care au fost puse la mormântul său.