„Să nu credeţi că doar pe cruce a răbdat Domnul suferinţe de nedescris. Chinuri şi mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâşia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat Tatălui Său: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta, însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti!” Pentru că oamenii obraznici se vor gândi: Ce laşitate de a cerut Tatălui ca paharul pătimirilor să-L ocolească! De ce a cerut Tatălui, dacă pentru aceste pătimiri a venit în lume?

Din păcate nu toţi aprofundează ceea ce a trăit Domnul în inima Sa atunci! Nu toţi se cutremură la gândul că de pe faţa Lui cădea sudoare de sânge! Totuşi se cade să ştie toţi că lupta duhovnicească pe care a trăit-o Domnul în grădina Ghetsimani a fost cea mai mare şi totodată cea mai grea şi cea mai cumplită încercare din viaţa Lui!„

„De pe Domnul au scos purpură, dar au lăsat cunună de spini, peste care loveau cu băţul ca spinii să se înfigă şi mai adânc în sfântul Lui cap. Picături mari de sânge îi curgeau pe faţă. După aceea Domnul a fost dus la moarte pe o străduţă strâmtă, care până acum poartă numele de „Drumul durerii” sau „Via dolorosa”. Pe umerii Lui au pus o cruce grea, fiincă cel osândit la răstignire era silit să-şi poarte crucea până la locul execuţiei. Istovit, sleit de biciuire, El a căzut pe drum sub înfricoşătoarea greutate. L-au ridicat bătându-L şi L-au pus iarăşi să-Şi poarte crucea, însă El a căzut din nou…