Predici Ortodoxe

CUVANT LA POMENIREA CUVIOSILOR

CHIRIAC DE LA TAZLAU SI ONUFRIE DE LA VORONA

(9 Septembrie)

SFANTUL CHIRIAC DE LA TAZLAU   (+ 1660)

Cel mai mare pustnic, care s-a nevoit in jurul Manastirii Tazlau, a fost Cuviosul Chiriac Sihastrul. Acest barbat purtator de Hristos era fiu de tarani din partea locului. Apoi, intrand in obstea Manastirii Tazlau, a intrecut pe ceilalti calugari cu smerenia, cu rugaciunea si cu sfintenia vietii. Pentru aceasta, desi nu voia sa primeasca darul preotiei, s-a facut multora dascal si povatuitor catre Hristos.

Continuă citirea →

CUVÂNT AL SF. IOAN DAMASCHIN LA

PRAZNICUL NAȘTERII MAICII DOMNULUI

(8 Septembrie)

*

      ”  Veniti, toate neamurile, tot neamul omenesc si limba si toata varsta si toata vrednicia, cu bucurie sa praznuim nasterea bucuriei universale! Caci, daca fiii grecilor, prin inselaciunea miturilor dracesti, care fura mintea si umbresc adevarul, socoteau de mare cinste pana si nasterea imparatilor, aducand fiecare cate un dar, dupa putere, pangarindu-si astfel viata, cu cat mai mult se cuvine noua a cinsti Nasterea Maicii Domnului, prin care tot neamul muritorilor s-a indreptat, prin care intristarea stramoasei Eva s-a preschimbat in bucurie? …

Continuă citirea →

CANONUL SFINTEI MUCENIŢE PELAGHIA DIN TARS

(4 MAI)

Furia persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de către împăratul Diocleţian s-a abătut şi asupra oraşului Tars din Cilicia, care a dăruit lumii creştine pe Sfântul Apostol Pavel, pe întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, precum şi pe alţi mucenici şi muceniţe. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile pe care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Printre creştinii care fugeau în munte se afla şi Episcopul Klinon, care, din dorinţa de a nu lăsa singuri pe creştinii refugiaţi în munţi, a luat această hotărâre de a fugi în munţi. În oraş rămăseseră doar creştinii „tăinuiţi”, adică cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă credinţa şi nu primiseră încă Sfântul Botez. Între aceştia se afla şi Sfânta Muceniţă Pelaghia. Făcea parte din clasa înaltă a societăţii din Tars şi era orfană de tată. Mama ei rămăsese să administreze toate averile rămase şi păstra legăturile cu familiile păgânilor din înalta societate, unii dintre ei având funcţii importante la curtea împărătească din Nicomidia. Nu se cunosc împrejurările în care Pelaghia a învăţat credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Se poate să fi învăţat de la Episcopul Klinon sau de la cei doi robi din casa sa, Longhin şi Iulian, care erau creştini în taină.

Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez. Între timp, fiul împăratului Diocleţian a aflat despre frumuseţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie. Nedorind să se căsătorească, Pelaghia a recunoscut în faţa mamei sale şi a slujitorilor imperiali că este creştină, faptă care a atras dispreţul lor. În urma descoperirii acestui adevăr, Pelaghia a reuşit să obţină de la mama ei învoirea de a se duce să îşi viziteze doica. Pe drum, i-a ieşit în cale Episcopul Klinon şi, coborând, i-a mărturisit credinţa în Iisus Hristos şi dorinţa de a primi sfântul botez. Nefiind nici un izvor în apropiere, episcopul s-a rugat lui Dumnezeu pentru a oferi Pelaghiei Botezul Domnului nostru Iisus Hristos şi, în timp ce se ruga, din pământ a ţâşnit apă şi, botezând-o, s-au despărţit. După ce şi-a vizitat doica, Pelaghia a fost dusă la judecată, în faţa împăratului Diocleţian, chiar de mama ei. Chinurile la care a fost supusă Pelaghia nu au făcut-o să renunţe la credinţa creştină, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), când creştinii au dobândit libertatea religioasă în urma edictului de la Milan, s-a zidit pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia o biserică frumoasă.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Cuvioşii: Valerian, Ilarion, Nichifor şi Atanasie.

Sursa text: Ziarul Lumina