In lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.
Cînd iubeşti pe cineva, vrei să te gîndeşti la el, să vorbeşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul sufletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decît toate.
Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. În mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.
N-am putere să scriu cît de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfînt, iar pe Duhul Sfînt îl cunoaşte sufletul ce se roagă. (Sf. Siluan Athonitul)
Duminica a 8-a dupa Rusalii – Inmultirea painilor –
„Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.” (Ev. Matei 14, 14-22)
S-a născut în Betleem şi era din seminţia lui Iuda. S-a deprins din copilărie cu învăţătura Sfintelor Scripturi şi cunoaşterea legii, având îndrumător pe Sfântul, Dreptul şi Bătrânul Simeon, purtătorul de Dumnezeu. Ascultând cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, a lăsat toate şi L-a urmat împreună cu ceilalţi ucenici. Pentru aceasta s-a învrednicit a fi ales între cei şaptezeci de apostoli. Faptele Apostolilor arată cum, după Înălţarea la Cer a Mântuitorului, Sfinţii Apostoli s-au întors de la muntele Eleon la Ierusalim şi au ales doi bărbaţi, pe Iosif, numit Varsava sau Just, şi pe Matia.
Sfinţii Apostoli s-au rugat zicând: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Şi au tras sorţi, şi sorţii au căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece Apostoli” (Fapte 1, 12-26). La Pogorârea Duhului Sfânt era şi Matia de faţă.
El a predicat Evanghelia Mântuitorului în Iudeea şi Ierusalim. Din Ierusalim a mers în Antiohia, Capadocia şi Sinope. Tradiţia spune că Sfântul
Apostol Matia a predicat în Etiopia şi în Macedonia. Apostolul Matia a săvârşit multe minuni, vindecând numeroşi bolnavi, printre care şi unii oameni cărora li se dăduse otravă. Pentru aceasta a fost întemniţat. A doua zi de dimineaţă a fost găsit în mijlocul poporului propovăduind. Reîntorcându-se în Iudeea, a fost prins iarăşi şi adus în faţa arhiereului Ana. Faţă de acesta a mărturisit credinţa în Hristos, motiv pentru care arhiereul l-a condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. Majoritatea istoricilor susţin că Sfântul Apostol Matia a fost crucificat în Colchis (Georgia), în anul 63. (Sursa text: Basilica.ro)
” Sfantul Ioan Gura de Aur zice:„Virtutea este mai presus decat minunea!”
Tot el mai scrie si aceasta: „Sfinti sunt acei care au credinta dreapta si viata curata, chiar de nu savarsesc semne, chiar de nu izgonesc duhurile necurate, dupa cum despre Sf. Ioan, cel mai mare dintre toti cei nascuti din femei, nu se pomeneste nicaieri ca ar fi facut semne!” (vezi Epistola catre Filipeni).
Sfnatul Ioan Botezatorul n-a facut minuni in viata, dar a trait ca Ingerii pe pamant si s-a invrednicit sa boteze pe Mantuitorul lumii in apele Iordanului.
Tot asa, nici Cuviosul Nicodim n-a facut minuni, dar viata lui a fost ingereasca si a botezat milioane de suflete cu lumina cea sfanta a invataturii sale. Cartile lui sunt ca niste faclii aprinse care lumineaza crestinatatea. Ele vor ramane ca o calauza de mantuire pentru toate veacurile. Dar ostenelile cele mari ce le-a suferit Cuviosul Nicodim la alcatuirea cartilor i-au supt de timpuriu puterile si la varsta de 60 de ani s-a stins din viata aceasta ca un luceafar luminos in lumea cereasca. Toata viata si-a petrecut-o in saracie si in osteneli, mai presus de fire. Calugarii din Sf. Munte ii ziceau „dascal” (adica invatator) iar el se numea pe sine „lepadatura” si „caine mort”, atata era de smerit incat oriunde se afla cu fratii, tot locul cel mai de pe urma il cauta, umbland incaltat intotdeauna cu opinci.
Este de insemnat ca monahii din Sfantul Munte l-au numit intodeauna pe Cuviosul Nicodim ca „Dascal” al lor, asa il numeau toti, inca de cand era in viata. Iar dupa mutarea lui din viata, toti monahii si toti crestinii care cunosteau viata lui, il socoteau ca pe un Sfant. Capul lui a fost asezat intr-o cutie de lemn spre inchinarea celor care cinsteau pomenirea lui. Pe fruntea lui este scris: „Astept Invierea Mortilor”, dupa cum a lasat el cuvant inainte de moarte. Preafericitul si Marele Patriarh Ioachim al treilea, mergand la Sf. Munte, a ingenuncheat inaintea cinstitului sau cap, indelung rugandu-se cu multe lacrimi, ca sa-l acopere in viata cu darul lui cel Sfant. La urma a sarutat cu evlavie cinstitul cap al Cuviosului, zicand catre cei de fata: „Cine nu socoteste acest cap ca moaste de Sfant sa fie ANATEMA!”. Cu alte cuvinte, el este socotit ca sfant cu mult inainte de a se hotari in Sobor. Multi dintre calugarii aghioriti sarbatoreau pomenirea lui cu mult inainte de hotararea Patriarhiei, caci toti erau convinsi despre sfintenia vietii lui…. „
