1. Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 2. Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3. Şi nu numai atît, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, 4. Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde 5. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfînt, Cel dăruit nouă. 6. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărît a murit pentru cei necredincioşi. 7. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. 8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit cînd noi eram încă păcătoşi. 9. Cu atît mai vîrtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sîngele Lui, ne vom izbăvi prin El de mînie. 10. Căci dacă, pe cînd eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atît mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mîntui prin viaţa Lui.