Canon de rugăciune către Sf. Mc. Sabin Egipteanul (+287)

Patria Sfântului Sabin a fost Egiptul și cetatea Ermopolis și era bărbat slăvit, având dregătorie mare în cetatea sa. Pe vremea împărăției lui Diocletian (284-305), tulburându-se tot Egiptul, din pricina prigonirii celei cumplite ce se pornise, mulți creștini fiind prinși, chinuiți și uciși, Sabin și-a lăsat casa, averea și prietenii și, ieșind pe ascuns din cetatea sa, s-a adăpostit într-un sat îndepărtat, în care erau ascunși și alți creștini. Și, acolo, neștiut, într-o casă mică și sărăcăcioasă, petrecea în post și rugăciune, ziua și noaptea. Dar, slujitorii de idoli îl căutau neîncetat pe Sabin, cel de bun neam, din Ermopolis, ca să-l prindă spre chinuire și negăsindu-l, erau mâhniți de multă vreme. S-a găsit însă un vânzător care, ca și Iuda s-a dus la slujitorii de idoli și a zis: „Ce-mi dați, ca să vă arăt unde este Sabin, pe care îl căutați ?” Iar ei i-au dat doi galbeni. Au mers, apoi, după dânsul, până în satul acela și, văzând casa, au înconjurat-o și au bătut în ușă. Și erau cu Sfântul Sabin, în casa aceea, șase creștini care, crezând că a venit la dânșii cineva din frații credincioși, pentru vreo trebuință, au deschis ușa. Deci, slujitorii de idoli, intrând înlăuntru, cu mare ură, i-au prins și i-au legat pe toți, însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu lanțuri mai grele și l-au dus la dregătorul locului aceluia, care se numea Avian. Și, dus fiind la păgânească judecată și, silit să jertfească idolilor, nu s-a lepădat de Hristos. Drept aceea, l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgâriindu-l și cu foc arzându-l, iar, mai pe urmă, l-au înecat într-un râu. Și așa s-a sfârșit nevoința muceniciei și la Hristos s-a dus, ca să-și ia cununa biruinței. Asemenea și ceilalți șase creștini, prinși împreună cu dânsul, chinuiți fiind, și-au dat duhul câștigând aceeași slavă, de la Hristos, în ceruri.