Despre smerenie – Mitropolitul Antonie de Suroj  

(24 august 2010)

 ”Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi  despre smerenie doar cel ce s-a smerit. Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie.

         Când gândim la smerenie, în cea mai mare parte gândim la comportamentul unui om pe care toţi îl laudă şi-l vorbesc de bine, iar acesta încearca să-i convingă că nu e aşa ; sau la comportamentul omului care, atunci când gândeşte că a făcut ceva bun sau drept, alungă îndată  acest gând, din teamă să nu cadă în mândrie.

      Ambele mi se par incorecte nu doar faţă de sine, ci şi faţă de Dumnezeu…

        Smerenia « …este o împăcare cu toate circumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâinile lui Dumnezeu

          …cel mai profund  tip de smerenie este smerenia sfinţilor, care-şi are provenienţa în vederea frumuseţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. …cine doreşte să se uite la sine atunci când poate să privească ceva ce depăşeşte orice închipuire a frumuseţii? ”