Acatistul Bunei Vestiri – origine si autor

Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din seara de Vineri din Saptamana a cincea a Postului Mare. Acesta reprezinta o inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie neegaland-o prin frumusete si popularitate la crestinii ortodocsi pana in zilele noastre. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor sarbatori, care, desi iau forma si extensiunea condacelor de odinioara, nu se mai numesc condace, ci acatiste.

Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor din 7 august 626. Istoria consemneaza cum puternica flota asediatoare a fost distrusa de o furtuna starnita in mod neasteptat, dupa ce patriarhul Serghie a organizat o procesiune cu Vesmantul Maicii Domnului si cu icoanele lui Hristos si ale Maicii Sale pe zidurile orasului. In semn de multumire pentru nesperatul ajutor, s-a facut priveghere la Biserica Vlaherne, unde patriarhul ar fi compus acest imn spre lauda Fecioarei Maria, considerata aparatoarea bizantinilor. El doar a ales acest imn, considerandu-l cel mai expresiv pentru scopul sau, si l-a rededicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruinta.

Acatistul Bunei Vestiri si randuiala tipiconala a Postului Mare

Praznuirea eliberarii miraculoase a Constantinopolului cantata impreuna cu Acatistul a fost transferata la inceputul secolului VIII, de pe 7 august pe 25 martie, de catre patriarhul Gherman in virtutea legaturii intime a acestui imn cu Buna-Vestire. In secolul IX, patriarhul Metodie (842-847), sau, dupa alte surse, patriarhul Fotie (858-886) a deplasat inca o data aceasta praznuire a Acatistului intrand si in randuiala tipiconala a Postului Mare.

Este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia „Bucura-te!“).

Impreuna cu acatistul se canta alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului („Bucura-te!”) si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. In acest sens,  Maica Domnului este numita „noul rai”, „scara lui Iacob”, „marea” care l-a inghitit pe faraonul spiritual, „piatra” din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si „stalpul de foc” care i-a calauzit, „pamantul fagaduit” si „mana”, „rugul aprins”, „lana acoperita de roua a lui Ghedeon”, „sfesnicul”, „vasul cu mana” si adevaratul „cort al marturiei” etc.

Canonul este cantat impreuna cu „irmoase” care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori  intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaus a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil.

Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a scopului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.

Sursa: CrestinOrtodox.ro