Predici Ortodoxe

TÂLCUIRE LA RUGĂCIUNEA A 5-A DE LA SFÂNTUL MASLU

(I)

***

CONFERINŢA MITROPOLITULUI IEROTHEOS DE NAFPAKTOS

„Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis“

IAŞI, 14 Octombrie 2011

PARTEA I

*

PARTEA A II-A 

*****

CUVÂNT DESPRE ŞI ÎMPOTRIVA MARTORILOR LUI IEHOVA

(2011)

Martorii lui Iehova sunt o organizație religioasă creștină non-trinitariană înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei susțin că doctrina și practicile lor nu sunt noi, ci reprezintă o restabilire a creștinismului din secolul I d.Hr. Organizația numără la nivel mondial 7.508.050 de membri (conform raportului mondial al Martorilor lui Iehova pe anul 2010). În România numărul membrilor organizației este de 39.842 de persoane.  (Sursa: Wikipedia)

CUVÂNT LA POMENIREA SF. SIMEON, NOUL TEOLOG

(2011)

Sfantul Simeon Noul Teolog s-a nascut in anul 949 la Galatia, in regiunea Paflagonia (Asia Mica) si a trecut la cele vesnice pe 12 martie 1022.

Viata, opera si invatatura sfantului Simeon Noul Teolog

Sfantul Simeon Noul Teolog a avut si are o mare influenta asupra spiritualitatii ortodoxe si mai ales asupra monahismului. Cand Irenee Hausherr publica, in 1928, pentru prima data, in textul original, „Viata sfantului Simeon Noul Teolog” scrisa de ucenicul lui, Nichita Stithatul, un vizitator al Muntelui Athos spunea ca nu exista acolo autor mai citit ca acest sfant si monahii il copiaza tot asa de mult ca si in trecut. Scrierile lui se bucurasera de pretuirea lui Grigorie Sinaitul, care a avut o mare insemnatate in precizarea spiritualitatii isihaste in Sfantul Munte. Acela recomandase monahilor: „Citeste mai ales scrierele despre liniste si singuratate ale lui Scararul, ale sfantului Isaac, ale sfantului Maxim, cele ale Noului Teolog, ale ucenicului sau Stithatul, ale lui Isihie, ale lui Filotei Sinaitul si cele care sunt in acelasi duh. Pe celelalte lasa-le de o parte deocamdata, nu pentru ca trebuie respinse, ci pentru ca nu sunt folositoare acestui scop si abat duhul de la rugaciune”.

Sfantul Simeon a fost unul dintre cei mai iubiti autori in spiritualitatea si teologia rusa, iar monahismul romanesc a avut opera lui la indemana in numeroase manuscrise, care dateaza in traduceri de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX. Un apreciabil numar de astfel de manuscrise se gasesc in Biblioteca Academiei Romane si in diferite manastiri din Moldova. Continuă citirea →

STAREȚII DE LA OPTINA – DESPRE MÂNTUIRE

Prima si cea mai insemnata preocupare a  oricarui om trebuie sa fie grija pentru mantuirea  sufletului sau cel prea pretios si fara de moarte. Nici agonisirea de averi, nici ocuparea de posturi inalte, nici dobandirea cunostintelor, in orice domeniu, nici orice altceva, spre care inclina, de obicei,  oamenii, nu se poate asemana si compara cu datoria cea mai importanta si cea mai inalta a desavarsirii crestinesti, adica a formarii noastre duhovnicesti. Este intr-adevar nepretuita si mai presus de orice staruinta sau incercare grija neintrerupta pentru salvarea sufletului nostru, caci de acest lucru  depinde viitorul nostru cel vesnic si fericirea noastra cea fara de sfarsit. De aceea si Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda: „Sa nu cerem deci bogatie, nici sa fugim de saracie, ci mai inainte de toate sa se ingrijeasca fiecare de sufletul sau si sa-l faca potrivit si fata de aceasta iconomie a vietii  prezente si fata de calatoria din cele de aici” (Omilia 4).  (Mitropolit Hristodoulos Paraskevaidis)

Să luăm aminte și la alte câteva învățături ale Sfinților Stareți de la Mănăstirea Optina…

TÂLCUIRI LA PSALMI – Arhim. Emilianos Simonopetritul

Tâlcuire la PSALMUL 62  (II) Al lui David.

9. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi. 10. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. 

***

TÂLCUIRI LA PSALMI – Arhim. Emilianos Simonopetritul

Tâlcuire la PSALMUL 62 
Al lui David.

1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. 
2. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, 
3. În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. 
4. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. 
5. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. 
6. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. 
7. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu 
8. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.

***

O nouă poartă a cerului în Germania

 Predica Preafericitului Daniel la punerea pietrei de temelie a unei noi biserici din Germania

(11 Septembrie 2011)

Sute de credincioşi români şi germani au participat astăzi, 11 septembrie 2011, la punerea pietrei de temelie pentru noua biserică ortodoxă română din  Aubing, Munchen Germania, cu hramurile cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Slujba a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel înconjurat de un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Cu această ocazie, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat O nouă poartă a cerului în Germania în care a evidenţiat printre altele faptul că un nou locaş de cult, construcţia unei bisericii reprezintă o Poartă către Cer .   De asemenea,  Preafericirea Sa a subliniat faptul că în spaţiul sacru al bisericii de zid se întâlnesc pământul cu cerul, timpul cu veşnicia, credincioşii de pe pământ cu cei din ceruri .

„O biserică nouă, ca locaş de cult, înseamnă o nouă „Poartă a cerului” şi o nouă „Casă a lui Dumnezeu” (cf. Facere 28, 22), iar construirea ei adună laolaltă oamenii în rugăciune şi în acţiune. Construirea unei biserici noi cere un mare efort fizic şi financiar din partea unei comunităţi. În acelaşi timp, construirea unei biserici este o lucrare cu o profundă semnificaţie spirituală, deoarece o biserică nu este o casă particulară, ci este o casă a comunităţii eclesiale; ea este învelişul arhitectural protector şi inspirator al unei comunităţi de persoane umane aflate în comuniune spirituală cu Dumnezeu, cu sfinţii Lui şi întreolaltă. În spaţiul sacru al bisericii de zid se întâlnesc pământul cu cerul, timpul cu veşnicia, credincioşii de pe pământ cu cei din ceruri, dar şi generaţiile între ele. Această adunare a tuturor oamenilor în comuniune de credinţă şi iubire este sfinţitoare şi mântuitoare, deoarece iubirea născută din rugăciune învinge spaţiul şi timpul care separă pe oameni unii de alţii”, a spus Preafericirea Sa. 

 (Sursa text: Basilica.ro)

 STAREȚII DE LA OPTINA – DESPRE SMERENIE

(FINAL)

Sfantul Tihon de Zadonsk spunea despre falsa smerenie :

    „Exista oameni care pe dinafara se arata smeriti, insa pe dinlauntru nu sunt asa. Multi renunta la diferitele trepte si titluri ale lumii acesteia, dar nu vor sa renunte la buna parere pe care o au despre ei insisi; se leapada de cinstirile si functiile lumesti, dar vor sa culeaga cinstiri pentru sfintenia lor. Multora nu le este rusine sa se numeasca pe sine pacatosi inaintea oamenilor, sau chiar cei mai pacatosi dintre toti, insa nu vor sa auda aceste cuvinte de la altii si de aceea se numesc astfel numai cu gura. Altii isi indoaie spatele ca o secera, dar inauntrul lor se inalta cu cugetul. Altii se pleaca pana la pamant inaintea fratilor, dar raman neclintiti in inimile lor. Un altul poarta rasa sfasiata, dar nu vrea sa-si sfasie inima.

Multi vorbesc putin si cu voce scazuta, iar altii chiar nu vorbesc deloc, dar in inimile lor ii hulesc neincetat pe semenii lor. Unii isi acopera trupul cu rasa si cu mantie, dar inima nu doresc sa si-o acopere. in acelasi chip ei arata si alte semne ale smereniei!. Acestia toti insa nu au smerenie in inimile lor pentru ca, desi acestea sunt semne dupa care poate fi recunoscuta smerenia, lipseste tocmai ceea ce ele semnifica (simtamantul sincer de smerenie in adancul inimii), ele nu sunt altceva decat fatarnicie. Astfel de oameni sunt asemenea unui burduf, umflat cu aer, care pare plin cu ceva, insa cand este golit de aer devine limpede ca a fost gol. Sau, dupa cuvintele lui Hristos, „acestia seamana cu niste morminte varuite, care pe dinafara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia” (Matei 23, 27).

De aceea trebuie ca omul sa aiba launtric, in inima sa, smerenie, precum si toata evlavia. Pentru ca Dumnezeu judeca „dupa sfaturile inimilor” (I Cor. 4, 5) si nu dupa aparenta, nu asa cum ne aratam noi inaintea oamenilor”.

Să luăm aminte și la alte câteva învățături ale Sfinților Stareți de la Mănăstirea Optina…

*****