CUVÂNT LA POMENIREA SF. SIMEON, NOUL TEOLOG
(2011)
Sfantul Simeon Noul Teolog s-a nascut in anul 949 la Galatia, in regiunea Paflagonia (Asia Mica) si a trecut la cele vesnice pe 12 martie 1022.
Viata, opera si invatatura sfantului Simeon Noul Teolog
Sfantul Simeon Noul Teolog a avut si are o mare influenta asupra spiritualitatii ortodoxe si mai ales asupra monahismului. Cand Irenee Hausherr publica, in 1928, pentru prima data, in textul original, „Viata sfantului Simeon Noul Teolog” scrisa de ucenicul lui, Nichita Stithatul, un vizitator al Muntelui Athos spunea ca nu exista acolo autor mai citit ca acest sfant si monahii il copiaza tot asa de mult ca si in trecut. Scrierile lui se bucurasera de pretuirea lui Grigorie Sinaitul, care a avut o mare insemnatate in precizarea spiritualitatii isihaste in Sfantul Munte. Acela recomandase monahilor: „Citeste mai ales scrierele despre liniste si singuratate ale lui Scararul, ale sfantului Isaac, ale sfantului Maxim, cele ale Noului Teolog, ale ucenicului sau Stithatul, ale lui Isihie, ale lui Filotei Sinaitul si cele care sunt in acelasi duh. Pe celelalte lasa-le de o parte deocamdata, nu pentru ca trebuie respinse, ci pentru ca nu sunt folositoare acestui scop si abat duhul de la rugaciune”.
Sfantul Simeon a fost unul dintre cei mai iubiti autori in spiritualitatea si teologia rusa, iar monahismul romanesc a avut opera lui la indemana in numeroase manuscrise, care dateaza in traduceri de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX. Un apreciabil numar de astfel de manuscrise se gasesc in Biblioteca Academiei Romane si in diferite manastiri din Moldova.
Un manuscris cuprinzand opera sfantului Simeon, in doua volume si datat de la 1804, se afla in biblioteca Sfantului Sinod, din Bucuresti, sub cota nr. 11. El a apartinut Manastirii Caldarusani, de unde a trecut in biblioteca Internatului teologic din Bucuresti sub cota 28, apoi in biblioteca Institutului teologic din Bucuresti sub nr. 2251-2252. Opera sfantului Simeon din acest manuscris cuprinde 104 Cuvinte. Traducerea este facuta la 1802 de Isaac Dascalul, ucenic al Iui Paisie Velicicovschi; cuprinsul lui coincide cu manuscrisul din biblioteca Manastirii Neamtu, care cuprinde opera sfantului Simeon in trei volume sub nr. 60, 59 si 57. Traducerea pare sa fie facuta in parte dupa editia in neogreaca a operei sfantului Simeon, tiparita in 1790 la Venetia de Dionisie Zagoraios, dar nu numai dupa ea. Caci nu are „Imnele”, cuprinse in editia lui Zagoraios ca partea a doua ; apoi, ordinea Cuvintelor este alta decat in Zagoraios ,- in sfarsit, in editia lui Zagoraios sunt numai 92 Cuvinte afara de „Imne”.
Dar manuscrisul de la biblioteca Sfantului Sinod are, ca si in editia lui Zagoraios, la inceputul lui, aprecierile sfantului Grigorie Palama, ale patriarhului Filotei de Constantinopol si ale mitropolitului Meletie al Atenei despre sfantul Simeon, apoi Viata sfantului Simeon, alcatuita de Nichita Stithatul si un Cuvant introductiv despre opera sfantului Simeon, tot al lui Nichita Stithatul. O alta deosebire este faptul ca in editia Zagoraios lipseste Cuvantul despre cele trei chipuri ale luarii-aminte si ale rugaciunii, pe care-l cuprinde manuscrisul roman (cum este Cuvantul 101). Apoi in editia Zagoraios dupa cele 92 Cuvinte sunt adaugate 181 Capete practice si teologice ale sfantului Simeon Noul Teolog, si dupa ele 40 Capete ale lui Simeon Evlaviosul, pe cand in manuscrisul roman, dupa cele 104 Cuvinte, urmeaza tot 181 Capete lucratoare si de Dumnezeu traitoare si 40 Capete ale lui Simeon Evlaviosul, dar se mai adauga un numar de 38 „alte Capete care in cartile dupa care s-au talmacit Cuvintele si Capetele sfantului Simeon nu s-au ailat, care s-au talmacit din cea sloveneasca”.
Deci se pare ca traducerea din acest manuscris romanesc a fost facuta dupa mai multe manuscrise. Daca traducerea nu s-a facut dupa editia Zagoraios, sau nu s-a folosit si ea – ceea ce pare probabil – s-a facut inainte de aparitia editiei Zagoraios. O chestiune de studiat ar fi daca toate manuscrisele romane se reduc la aceeasi traducere. Dar aceste probleme depasesc preocuparea noastra actuala ; ea are o importanta pentru istoria traducerilor patristice in romaneste si pentru istoria limbii romane.
Viata sfantului Simeon, scrisa de Nichita Stithatul, a fost tiparita in romaneste si in Vietile Sfintilor, editia din 1835, in volumul de pe luna octombrie, p. 258-284, sub titlul: Viata si petrecerea celui intre sfinti parintelui nostru Simeon Noului Bogoslov, care s-a scris de preacuviosul Nichita, ucenic.
Sfantul Simeon s-a nascut in 949 la Galata in Paflagonia, dintr-o familie de mica noblete provinciala. Inca din copilarie, a venit la Constantinopol, la un unchi, slujbas la curtea imparateasca, langa care a dobandit o anumita invatatura. Dupa moartea unchiului sau, in 963, Simeon incearca, cu toate ca era inca foarte tanar, sa intre in Manastirea Studion, unde are o prima intalnire cu Simeon Evlaviosul care devine parintele lui duhovnicesc. De fapt, desi Simeon continua sa traiasca in lume pana la 977, va ramane toata viata sub influenta lui Simeon Evlaviosul. In 976 Simeon revine in patria sa, unde-si reglementeaza chestiunile familiale, pentru a intra, cu un an mai tirziu, in Manastirea Studion. Egumenul Petru il incredinteaza lui Simeon Evlaviosul. Dar inca dupa un an, parintele sau duhovnicesc il conduce in Manastirea sfantul Mamas, unde il recomanda egumenului de acolo, Antonie, acesta il hirotoneste preot in 980. Putin dupa aceea, Antonie moare si Simeon e instalat in fruntea manastirii prin Decretul patriarhului Nicolae Hrisoverghi.
Acum incepe pentru Simeon o perioada de viata duhovniceasca intensa, inchinata rugaciunii si desavarsirii launtrice, dar si o activitate accentuata de ordin administrativ. El reface zidurile pe jumatate ruinate ale manastirii, dar si disciplina intre monahi. Poate ca din cauza acestei energice activitati, a trebuit sa faca fata revoltei a vreo 30 de calugari pe care patriarhul Sinesie (996-998) ii trimite in exil.
La 1005, Simeon, dornic de o viata inchinata si mai intens preocuparilor duhovnicesti netulburate, cu invoirea patriarhului Serghie, se retrage de la egumenat. Paralel cu aceasta, el intensifica cultul parintelui sau duhovnicesc, inceput de la 987, dupa moartea lui. Ii compune diferite imne si ii inchina o zi de sarbatoare in fiecare an. Aceasta l-a adus in conflict cu Stefan, fost mitropolit de Nicomidia, care il pari la patriarh. Adus in fata Sinodului, Simeon a fost condamnat la exil, in 1009. S-a pus intrebarea : de ce Simeon a fost condamnat pentru acest cult al parintelui sau duhovnicesc numai dupa 16 ani de practicare a lui ? Se poate deduce de aci ca pizma lui Stefan al Nicomidiei a avut de fapt un rol in aceasta conZdamnare, cum afirma Nichita Stithatul, ucenicul lui Simeon. Debarcat la Chrysopolis (Scutari), pe malul rasaritean al Bosforului, Simeon se retrage intr-un loc numit Palukiton unde se inalta un locas de rugaciune inchinat sfintei Marina. Reabilitat mai tarziu de catre patriarh, sfantul Simeon ramase totusi la sfanta Marina unde se formase un mic grup de monahi in jurul lui. El muri in aceasta mica manastire la 12 martie 1022. (Sursa: http://www.crestinortodox.ro)