CANONUL ÎNAINTEPRĂZNUIRII BOTEZULUI DOMNULUI DIN CADRUL PAVECERNIŢEI
(5 IANUARIE – FRAGM.)
5 ianuarie 2011
de OrthoWords
2 Comentarii
4 ianuarie 2011
de OrthoWords
2 Comentarii
29 decembrie 2010
de OrthoWords
0 Comentarii
(29 DEC. 2010)
”Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult”
„Putem lua acest cuvânt al Evangheliei și să înlocuim cuvintele Rahela și Rama cu România…plângere și țipăt mult… România își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru că ei nu mai sunt. Și dacă nu trăim cuvântul acesta, trăiți-l prin pocăință, pentru că e nevoie de multe, multe izvoare de lacrimi care să spele acest cumplit păcat!
29 decembrie 2010
de OrthoWords
0 Comentarii
ŞI ALTE CITIRI DIN UTRENIA ZILEI DE 29 DECEMBRIE
Irod, împăratul iudeilor, a poruncit celor trei magi să-l anunţe unde se află Hristos, Împăratul care S-a născut, vestit de steaua călăuzitoare pe care o urmau. Însă îngerul Domnului le-a spus magilor să nu treacă pe la Irod, ci să se întoarcă pe altă cale în ţara lor. Văzând că a fost înşelat de magi, Irod s-a supărat şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, prunci până la vârsta de 2 ani, gândind că astfel va ucide pe noul Împărat. Însă, prin voinţa lui Dumnezeu, Familia Sfântă şi Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt şi, astfel, au scăpat de violenţa împăratului.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor creştinilor care au murit de foame, de sete, de sabie şi de frig; a Sfântului Cuvios Marcel, stareţul Mănăstirii Achimiţilor; a Sfântului Cuvios Tadeu Mărturisitorul; a Sfântului Cuvios Veniamin; a Sfântului Cuvios Antinodor şi a Sfântului Cuvios Gheorghe, episcopul Nicomidiei.
28 decembrie 2010
de OrthoWords
1 Comentariu
CUVÂNT AL SFÂNTULUI ANTIM IVIREANUL, MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI, LA

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, este luat de tânăr rob de turci şi adus la Constantinopol. Continuă citirea →
25 decembrie 2010
de OrthoWords
1 Comentariu
18 decembrie 2010
de OrthoWords
1 Comentariu
(18 DECEMBRIE)
Acest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea. Continuă citirea →
18 decembrie 2010
de OrthoWords
2 Comentarii
16 decembrie 2010
de OrthoWords
1 Comentariu
(16 decembrie)
Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceşte: „sărbătoare”, sau „cel ce sărbătoreşte”, ori „cel ce este sărbătorit”.
15 decembrie 2010
de OrthoWords
1 Comentariu
(15 decembrie)
Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.
Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel, care a schimnicit în muntele Latro.