” Primeşte cununile lor în Împărăţia Ta, păzindu-i curaţi, fără prihană şi neasupriţi în vecii vecilor „
Rugăciune:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Cea întru tot sfântă şi de o fiinţă şi începătoare de viaţă, o Dumnezeire şi o Împărăţie, să vă binecuvânteze pe voi. Să vă dea vouă viaţă îndelungată, naştere de prunci buni, spor în viaţă şi în credinţă. Să vă umple pe voi de toate bunătăţile cele pământeşti şi să vă învrednicească şi de desfătarea bunătăţilor celor făgăduite; pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor.
„Un frate a întrebat: „În toate ostenelile omului, ce îl ajută cel mai mult?” Bătrânul îi zice: „Dumnezeu îl ajută. Căci este scris: «Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutorul nostru în necazurile care ne-au lovit foarte tare.»”” „Fratele îl întreabă pe bătrân: „Ce trebuie să facă omul când este ispitit sau când vine asupra lui un gând al duşmanului?” Bătrânul îi zice: „Trebuie să plângă în faţa bunătăţii lui Dumnezeu, ca să-l ajute. Îndată ne găsim liniştea, dacă ne rugăm cu ştiinţă, căci este scris:«Domnul m-a ajutat, nu mă tem de ce-o să-mi facă omul».”
Sfîntul Preacuvios Moise a fost de neam etiopian. El în lume a fost tîlhar şi căpetenie de tîlhari. Dar Duhul a mişcat inima lui şi din adîncurile răutăţii 1-a scos la adevărata pocăinţă şi la schimbarea radicală a vieţii. Preacuviosul Moise la începuturile vieţii lui a fost sclav, dar răzvrătindu-se împotriva sclaviei, a fugit şi s-a alăturat unei cete de tîlhari. Cum era foarte mare, puternic, şi plin de îndrăzneală, aceştia 1-au ales căpetenie peste ei. Dar, într-o zi, pe tîlharul Moise 1-a cuprins chinul conştiinţei, şi cumplită părere de rău pentru toate relele făcute în viaţa lui. De aceea el a părăsit ceata de tîlhari şi s-a dus la o mănăstire unde s-a dat pe sine cu totul în ascultarea unui avvă, supunîndu-se întregii rînduieli mînăstireşti. El s-a folosit mult de învăţătura Sfinţilor Macarie, Arsenie şi Isidor, şi de convorbirile cu ei. După un timp el s-a retras la o colibă în singurătate, unde s-a îndeletnicit cu lucrul mîinilor, rugăciunea, privegherile, şi dumnezeieştile cugetări. Chinuit de dracul curviei, Moise a dezvăluit boala lui părintelui duhovnicesc Isidor, care 1-a sfătuit să postească mai aspru, iar la vremea mesei să mănînce nu pe săturate. Văzînd că acest canon nu dă roade, Avva Isisdor 1-a sfătuit să postească şi mai aspru, iar la rugăciune să stea în picioare. Atunci a început Avva Moise, fiind foarte puternic la trup, să se nevoiască cu adusul apei pe umerii săi, pentru toţi Părinţii vîrstnici din Lavră. Apa o aducea de la o fîntînă care se afla foarte departe, şi la această nevoinţă petrecea toată noaptea. După şase ani de cumplit război drăcesc, Sfntul Isidor 1-a vindecat minunat de toate închipuirile, cugetele şi gîndurile de curvie pe care i le semăna în suflet diavolul. Preacuviosul Moise a fost sfinţit preot cînd a ajuns bătrîn cu anii. El a întemeiat şi o mănăstire proprie, a dobîndit în ea şaptezeci şi cinci de ucenici, şi a trecut la cele veşnice la vîrsta de şaptezeci şi cinci de ani. El şi-a prevăzut şi ceasul şi felul morţii: într-o zi el le-a zis ucenicilor lui să fugă ca să-şi scape vieţile, deoarece mănăstirea avea să fie atacată de necredincioşi. Cînd ucenicii i-au cerut să vină cu ei, ca să scape împreună, Avva Moise le-a zis că tîlhar fiind el mai demult, şi ucideri şi multe rele săvîrşind, se cuvine ca acum să-şi ia plata pentru relele lui, după cuvîntul: „Toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 25: 52). Aşadar, Avva Moise a rămas în mănăstire împreună cu şase fraţi care nu au voit să îl lase, şi au venit tîlharii şi i-au ucis pe toţi şapte. Unul dintre fraţi s-a ascuns în apropiere, şi a văzut cum se pogoară şapte cununi din cer peste capetele mucenicilor celor ucişi.
Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.
In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.
Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.
In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.
Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.
A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).
În funcţie de criteriul duhovnicesc luat în consideraţie, smerenia prezintă mai multe aspecte. După subiectul raportării, omul sau Dumnezeu, distingem două trepte. În acest sens, avva Dorotei explica: ‘Smerenia cea dintâi constă în a socoti cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine şi întrecându-l pe el în toate şi, simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela (Apostolul Pavel, n.n.), în a se socoti pe sine mai jos decât toţi. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a sfinţilor (…) Aceasta se naşte în chip firesc în suflet din lucrarea poruncilor. Astfel, sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi’. Iar Sfântul Ioan Casian întăreşte acest adevăr: ‘Nimeni nu poate atinge ţelul final al desăvârşirii, adică al curăţiei, decât numai printr-o umilinţă adevărată, pe care o arată mai întâi faţă de fraţi şi apoi chiar lui Dumnezeu’.
Să vedem ce ne spun Sfinții Stareți de la Mănăstirea Optina….
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
Acest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului.
Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
STAREȚII DE LA OPTINA DESPRE SFINȚENIE, SFINȚI, ICOANE ȘI SFÂNTA SCRIPTURĂ
”Fiecare dintre noi să-și noteze pe pomelnicul său pe nevoitorii neproslăviți, cunoscuți prin viața lor sfântă! Este mare lucru! Nu atât au ei nevoie de rugăciunile noastre, cât avem noi de rugăciunile lor! Dar dacă noi ne rugăm pentru ei și ei ne răsplătesc de îndată?….” (Starețul Varsanufie )
Să spuneți când și când : ”Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele” și ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă lăsa pe mine. Ajutorului omenesc nu ma încredința, ci singura mă sprijinește și mă miluiește”.
