Predici Ortodoxe

Lecturi duhovniceşti, predici audio, cuvinte de folos…

28 martie 2012
de OrthoWords
1 Comentariu

Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei despre inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă

Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei

despre inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă

      O, sfântă, curată dragoste, pe care a pus atât de mare preţ Domnul Iisus Hristos, dragoste din care noi avem atât de puţin şi căreia suntem datori să îi urmăm! Izbitoare este deosebirea dintre acele căpetenii (Ps. 2, 2) şi apostolul-trădător – suflete negre,necredincioase, ticăloase – pe de o parte, şi curva dispreţuită de către toţi, dar cu inima curăţită prin dragoste şi prin pocăinţă, pe de alta.

      Să urmăm ei şi dragostei ei faţă de Domnul. Oare nu suntem păcătoşi cu toţii? Avem cumva multă dragoste? Şi avem măcar o picătură de pocăinţă adevărată? Este oare plină inima noastră de dragoste care să stoarcă râuri de lacrimi ori să spargă într-un avânt evlavios vas demult preţ pentru Domnul? Deci, iată cum sunt oamenii care s-au perindat prin faţa ochilor noştri duhovniceşti când s-a citit Evanghelia de acum. Aşa sunt şi oamenii ce se perindă zilnic prin faţa ochilor noştri, adică oamenii care ne înconjoară.

       Legiuită este nemulţumirea noastră împotriva cărturarilor şi a fariseilor – dar Sfânta Scriptură, nu ne arată degeaba chipuri de oameni plini de nedreptate, răutate şi necredinţă, ci ca pildă a ceea ce nu trebuie să devenim noi înşine. Nu trebuie să ne fie îndeajuns tulburarea şi nemulţumirea, ci trebuie să cugetăm şi la noi înşine cu adâncă sinceritate: oare nu este şi în noi ticăloşia acestor cărturari, farisei şi arhierei? Domnul Iisus Hristos i-a numit făţarnici, fiindcă făţărnicia şi prefăcătoria erau trăsăturile de căpetenie ale caracterului lor. Iată, se cuvine să ne gândim dacă nu este şi în noi această trăsătură a făţărniciei – după care va trebui să mărturisim că este.

        Dacă Domnul le-a spus fariseilor că ei se îndeletnicesc doar cu curăţirea pe dinafară apaharului şi a blidului, în vreme ce pe dinăuntru, sunt plini de răpire şi viclenie, trebuie să negândim şi noi: nu cumva ne prefacem în faţa oamenilor că suntem buni, curaţi, evlaviosi, cumse prefăceau fariseii?

      Din păcate, mulţi sunt şi printre noi învăţătorii de lege, fariseii, făţarnicii, care înEvanghelie sunt numiţi pui de vipere (Lc. 3, 7), dar care se bucură de multă cinstire în popor. Se află şi printre noi unii asemenea cu Iuda, dar alţii sunt asemenea curvei care s-a pocăit, cu inima plină de dragoste pentru Domnul.

        Să luăm aminte la inima noastră, să cântărim ce iese din noi şi din gurile noastre, nu ce intră în ele. Să trăim după poruncile sfintei dragoste, fiindcă toată legea lui Hristos se cuprinde într-o rostire: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mt. 22, 39; Mc. 12, 31;Lc. 10, 27). Să ne amintim de lucrul acesta şi atunci Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va ierta toate păcatele. Amin.

 

 

20 martie 2012
de OrthoWords
3 Comentarii

Canonul Cuvioşilor Părinţi ucişi în Mănăstirea Sfântului Sava (20 martie)

Canonul Cuvioşilor Părinţi ucişi în Mănăstirea Sf.  Sava

(20 martie)
În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.
În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.
După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.
În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.
Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea. Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.
Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.
Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.
Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).

18 martie 2012
de OrthoWords
1 Comentariu

Canon de rugăciune către Sf.Mc. Hrisant şi Daria (19 martie)

 Canon de rugăciune către Sf.Mc. Hrisant şi Daria

(19 martie)

        Sfantul Hrisant era fiul unui barbat vestit din Alexandria Egiptului, anume Polemon, om de neam domnesc, insa pagan cu credinta, care, cinstit fiind de imparatul Numerian (283-284) cu dregatoria de senator, in sfatul tarii, s-a mutat din Egipt la Roma, impreuna cu fiul sau. Si se straduia Polemon sa dea fiului sau toata invatatura paganeasca, cea mai inalta a vremii sale, foarte bogat fiind. Iar Hrisant, multa indemmare spre indeletnicirea carturareasca aratand, in scurta vreme a ajuns a cunoaste toata filozofia pagana. Dar, afland si de dumnezeiasca intelepciune cuprinsa in Sfintele Scripturi, cu infocata ravna si cu multa luare aminte, cerceta cartile Evangheliei si ale Apostolilor, adancindu-le pe ele. Si zicea catre sine: „ti se cadea tie, Hrisant, sa citesti scripturile neamurilor, cata vreme nu cunosteai lumina adevarului, iar acum, ca ai aflat-o, pazeste-o pe ea. Ca roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Cauta si vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat, ca sa si urmezi ceea ce ai aflat. Deci, fereste-te sa nu-ti pierzi comoara !” Continuă citirea →

11 februarie 2012
de OrthoWords
1 Comentariu

Un alt cuvânt al Sf. Teofan Zăvorâtul la Duminica Fiului Risipitor

sfantul_teofan_zavoratul_1

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica fiului risipitor

(Lectura audio – 31 ianuarie 2010)

„Prima capcană a vrăjmaşului e tulburarea gândurilor. De obicei, începe prin a semăna doar cu un gând, totuşi în aşa fel încât acesta să atingă inima şi să se însămânţeze în ea. Îndată ce va reuşi asta, va aduna în jurul acestui gând care nu pare însemnat, iar uneori nici rău, un nor întreg de gânduri ce vin să se adauge şi  înceţoşezează atmosfera până atunci curată şi luminoasă a sufletului. Prin aceasta, vrăjmaşul îşi pregăteşte loc şi întindere pentru lucrarea sa…
– Ce să fac când mă tulbură vrăjmaşul?
– Făclie picioarelor voastre şi lumină cărărilor voastre să fie Legea lui Dumnezeu şi nici o tulburare nu vă va vătăma! Amin. „

11 februarie 2012
de OrthoWords
1 Comentariu

CUVÂNT AL SFÂNTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR

sf_ignatie_briancianinov

 CUVÂNT AL SFÂNTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (30 ian 2010)

În zilele de faţă ne aflăm înaintea unui răstimp care este afierosit cu precădere pocăinţei. Stăm ca şi cum am fi la uşa Lui şi cântăm cântarea de umilinţă: „Uşile pocăinţei deschide-ne nouă, Dătătorule de viaţă!” Ce ne descoperă cel mai mult pilda Domnului nostru pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi? Ea ne descoperă neurmata, nesfârşita milostivire a Tatălui Ceresc faţă de păcătoşii care aduc prinos de pocăinţă! „Bucurie se face în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte”, le-a vestit Domnul oamenilor…

11 februarie 2012
de OrthoWords
0 Comentarii

Predică a Arhim. Melchisedec, Măn. Putna, la Duminica a XXXIV-a dupa Rusalii (a fiului risipitor) (2011)

Intoarcerea Fiului Risipitor

Predică a Arhim. Melchisedec, Măn. Putna, la

Duminica a XXXIV-a dupa Rusalii  (a Fiului Risipitor)

(20 febr. 2011)

(Ev. Luca 15, 11-32)

„Şi a zis: Un om avea doi fii.  Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.  Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.  Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.  Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.  Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.  Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!  Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;  Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.  Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.  Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;  Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;  Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.  Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.  Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.  Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.  Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.  Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.  Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.  Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”

Sursa: www.putna.ro