Regula generala a tuturor sfintilor este ca cine traieste dupa capul sau, acela traieste fara folos. Chiar de-ar face bine ceea ce face, nici in aceasta situatie constiinta nu-i poate fi impacata. Va avea o permanenta nehotarare si tulburare si, ce-i mai important, starea launtrica a voii proprii ramane aceeasi. Fa totul cu sfatuire. Fara sfat esti ca fara gard. Daca acest lucru nu este lipsit de primejdie, ce sa mai spunem despre nesupunerea si de contrazicerea directa! (Sf. Teofan Zăvorâtul)
O importantă luptă o avem împotriva duhului mâniei. Şi câtă trebuinţă este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea stării celei bune şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască. „Căci s-a turburat, zice, de mânie ochiul meu’.
Dar nu ne vom face părtaşi nici de înţelepciunea dumnezeiască, chiar dacă am fi socotiţi de toţi fraţii înţelepţi. Fiindcă s-a scris: „Mânia în sânul celor fără de minte sălăşluieşte“. Dar nu putem dobândi nici sfaturile mântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă ne socotesc oamenii cuminţi. Căci scris este: «Mânia şi pe cei cuminţi îi pierde»: Nu vom putea ţine nici cumpăna dreptăţii cu inimă trează, căci scris este: „Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“.
Din orice fel de pricină ar clocoti mânia în noi, ea ne orbeşte ochii sufletului şi nu-l lasă să vadă Soarele Dreptăţii. Căci precum fie că punem pe ochi foiţe de aur, fie de plumb, la fel împiedicăm puterea văzătoare, şi scumpetea foiţei de aur nu aduce nici o deosebire orbirii, tot aşa din orice pricină s-ar aprinde mânia, fie ea, zice-se, întemeiată sau neîntemeiată, la fel întunecă puterea văzătoare.
Unul din marile păcate ce macină omenirea dintotdeauna este păcatul betiei.
La unii oameni acest păcat este incurabil, devine o patimă de netămăduit. Se
ajunge la o asemenea stare datorită lipsei de spovedanie la timp, datorită
lipsei de credintă, datorită lipsei de vointă sau datorită unor necazuri pe
care omul nu poate să le depăsească si nu cere ajutorul Bisericii. Pentru a nu
se ajunge la acest păcat se recomandă cele mai sus amintite: spovedanie la
timp, cumpătare încă din fragedă copilărie, evitarea de anturaje, depărtarea de
prieteni ce ne influentează la asemenea patimă. Betia poate aduce cele mai mari
rele asupra noastră ca persoane, asupra familiei noastre si asupra societătii
în care trăim. Betia aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, despărtiri,
sinucideri, desfrânări etc.
Să luăm aminte la îndemnurile Stareților de la Optina!
Predica Preafericitului Daniel la Duminica a II-a după Rusalii – Duminica Sfinților Români
-2011-
Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Duminica Sfinţilor Români) Matei 4, 18-23
‘ În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.’
” Pe toate le dă Duhul Sfânt : izvorăște proorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o împlinește! Cel ce ești de o Ființă și de un Scaun cu Tatăl și cu Fiul, Mângâietorule, Slavă Ție!
Iarăși sărbătoare și praznic – Pogorârea Duhului Sfânt! … ”
