Predici Ortodoxe

Canon de rugăciune la

Înainteprăznuirea Buneivestiri

(24 martie)

Canon de rugăciune către Sf. Mc. Nicon şi cei o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi

(23 martie)

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile,

Sfântul acesta, Vasile, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul şi a lui Saturnin, ighemonul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira. Deci fiind pârât că este creştin, a fost adus înaintea ighemonului şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă. După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare. După câteva zile de la aceasta, trecând Apostatul prin cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui. Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată. Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile. Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Canon de rugăciune către Sfântul Chiril,

Sfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.

Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.

Canon de rugăciune către Sf. Mc. Sabin Egipteanul (+287)

Patria Sfântului Sabin a fost Egiptul și cetatea Ermopolis și era bărbat slăvit, având dregătorie mare în cetatea sa. Pe vremea împărăției lui Diocletian (284-305), tulburându-se tot Egiptul, din pricina prigonirii celei cumplite ce se pornise, mulți creștini fiind prinși, chinuiți și uciși, Sabin și-a lăsat casa, averea și prietenii și, ieșind pe ascuns din cetatea sa, s-a adăpostit într-un sat îndepărtat, în care erau ascunși și alți creștini. Și, acolo, neștiut, într-o casă mică și sărăcăcioasă, petrecea în post și rugăciune, ziua și noaptea. Dar, slujitorii de idoli îl căutau neîncetat pe Sabin, cel de bun neam, din Ermopolis, ca să-l prindă spre chinuire și negăsindu-l, erau mâhniți de multă vreme. S-a găsit însă un vânzător care, ca și Iuda s-a dus la slujitorii de idoli și a zis: „Ce-mi dați, ca să vă arăt unde este Sabin, pe care îl căutați ?” Iar ei i-au dat doi galbeni. Au mers, apoi, după dânsul, până în satul acela și, văzând casa, au înconjurat-o și au bătut în ușă. Și erau cu Sfântul Sabin, în casa aceea, șase creștini care, crezând că a venit la dânșii cineva din frații credincioși, pentru vreo trebuință, au deschis ușa. Deci, slujitorii de idoli, intrând înlăuntru, cu mare ură, i-au prins și i-au legat pe toți, însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu lanțuri mai grele și l-au dus la dregătorul locului aceluia, care se numea Avian. Și, dus fiind la păgânească judecată și, silit să jertfească idolilor, nu s-a lepădat de Hristos. Drept aceea, l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgâriindu-l și cu foc arzându-l, iar, mai pe urmă, l-au înecat într-un râu. Și așa s-a sfârșit nevoința muceniciei și la Hristos s-a dus, ca să-și ia cununa biruinței. Asemenea și ceilalți șase creștini, prinși împreună cu dânsul, chinuiți fiind, și-au dat duhul câștigând aceeași slavă, de la Hristos, în ceruri.