Predici Ortodoxe

„NEVOINŢA IUBIRII”     

LECTURA DIN CARTEA MITROPOLITULUI ANTONIE, „TAINA IUBIRII”

Partea I –

Partea a II-a –        

           Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti în pofida a tot ce le sare în ochi altora.
         Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se numeşte atitudinea „cu întreagă înţelepciune” faţă de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă. (Mitropolitul Antonie)

Învătătură la Parabola semănătorului

a Sf. Nou Mucenic Cosma Etolianul

           Apostol şi sfânt naţional al Greciei, Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714 – 1779 şi este considerat pe bună dreptate părintele naţiunii greceşti moderne şi unul din cei mai mari misionari ortodocşi din toate timpurile, figură exemplară a Ortodoxiei din epoca postbizantină.
         Născut într-un sat din Epir dintr-o familiei simplă, Constas – numele de botez al sfântului – va intra în anul 1743 în Sfântul Munte unde va urma Academia Atonită de lângă Mănăstirea Vatoped şi în scurt timp va deveni ieromonah la Mănăstirea Filotheu, primind numele Cosma.
       La 46 de ani părăseşte Athosul pentru a străbate vreme de 20 de ani ca predicator popular aproape întreaga Grecie continentală şi insulară, sfârşindu-şi viaţa pe 24 august 1779 martirizat de otomani.
       Prin acţiunea sa de predicator itinerant a determinat înfiinţarea a peste 200 de şcoli primare şi a 10 licee pentru salvarea limbii greceşti şi a identităţii spirituale şi culturale a elenismului balcanic. Credinţa şi Neamul, prin Biserică şi Şcoală, erau coordonatele apostolatului său. Mesajul Sfântului Cosma era cel al Evangheliei, exprimat într-un limbaj simplu dar convingător: creştinismul este iubire de Dumnezeu şi de aproapele manifestate concret în frecventarea cultului Biserici şi a Sfintelor Taine, smerenie şi rugăciune neîncetată, precum şi o viaţă morală la nivel individual, familial şi social. Moralitatea se obţine însă numai printr-o luptă neînduplecată atât împotriva patimilor şi viciilor, cât şi a nedreptăţilor şi inegalităţilor sociale, şi mai ales împotriva ignoranţei şi lipsei unei adevărate educaţii şi culturi, în care Sf. Cosma vedea originea întregii decăderi religioase, morale şi sociale a poporului grec. Semnul Crucii, regula de aur – ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face – şi rugăciunea lui Iisus (de rostit zilnic cu mătănii între 5150 -10300 de ori!), la care adăuga necesitate purtării bărbii de către bărbaţi şi a baticului de către femei, erau principalele mijloace predicate de Sf. Cosma pentru refacerea vieţii duhovniceşti.
        Sfântul Cosma Etolianul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Grecie în anul 1961.

Canon de rugăciune căre Sf. Hariton

 (28 septembrie)

         Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Cuvânt despre iubire la Duminica a XV-a după Rusalii

al Sf. Teolipt, Mitropolitul Philadelphiei și Nectarie, Episcopul Pentapolei

Sf. Teolipt

PREDICĂ LA DUMINICA A XV-A DUPĂ RUSALII – Mitrop. Augustin Kandiotis

 NEMURITOARE EVANGHELIE!

             „Nimeni nu se poate scuza că Evanghelia este grea, de neînţeles, că este pentru aristocraţia spiritului şi a societăţii. Dovadă? Şi pescarii şi făcătorii de corturi şi vameşii au primit-o. Dar, desigur, asta nu înseamnă că nu-i împlineşte şi pe cei învăţaţi. Dovadă? Şi parlamentarii şi învăţătorii de lege şi fariseii au primit-o. Concluzia: Evanghelia este hărăzită tuturor, fie analfabeţi, fie ştiutori de carte, fie învăţaţi, fie neînvăţaţi, fie aristocraţi, fie popor neînsemnat. Şi este accesibilă tuturor. Când însă? Când va exista şi în inima omului simplitate şi smerenie.”

PREDICA PĂRINTELUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA A XIV-A DUPĂ RUSALII

(Matei 22: 1-14)

BUNĂCUVIINŢA ÎN BISERICĂ

’’Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?’’
(Matei 22, 12)

       „Prin această parabolă, Hristos aseamănă împărăţia cerurilor, bucuria raiului, cu o masă de nuntă. Învaţă astfel adevărul că, într-adevăr, dincolo de mormânt, există o viaţă nesfârşită, plină de bucurie şi fericire, însă de care se vor desfăta doar cei care s-au pregătit pentru ea. Pentru a ne face să înţelegem că este nevoie de o pregătire, vorbeşte despre ţinuta exterioară a acelor invitaţi la cină; foloseşte imaginea hainei…”

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
PERICOPA APOSTOLICĂ
din
DUMINICA A XIV-A DUPĂ RUSALII
          

LOGODNA

“…Care ne-a şi pecetluit pe noi şi ne-a dat arvuna (logodna) Duhului în inimile noastre”
(II Corinteni 1, 22)

  „Acolo, în cealaltă fericită viaţă, va avea loc nunta, nunta lui Hristos cu sufletele care L-au iubit şi L-au adorat mai presus de toate persoanele şi lucrurile. Şi această nuntă va fi de neînchipuit în măreţie, în grandoare. Va fi o nuntă nu trupească, ci duhovnicească, adică Hristos se va uni cu credincioşii din toate veacurile şi nimeni nu va mai putea să despartă aceste suflete de Hristos. Şi această unire se numeşte nunta lui Hristos cu Biserica Lui. Aici, credincioşii au doar logodna. Acolo, da acolo, va avea loc nunta.

***

 
         Creştinii mei! Acestea nu sunt minciuni, nu sunt vise şi basme, cum zic necredincioşii şi ateii. Sunt lucruri sfinte şi sigure. Vă întreb: V-aţi făcut logodnele? Adică, aţi crezut în Hristos? Dacă da, atunci şi pentru voi este valabil ceea ce zice astăzi Pavel: „…Care v-a şi pecetluit pe voi şi v-a dat logodna Duhului în inimile noastre” (II Corinteni 1, 22). „

Canon de rugăciune către Sf. Miron

(17 august)

             Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

          Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Canon de rugăciune către

Sf. Mc. Andrei Stratilat

 (17 august)

       Sfantul Andrei a fost ofiter in armata imperiala a Romei, in vremea imparatului Maximian. A fost ridicat la rangul de „Stratilat”, adica de general, datorita rezultatelor sale. In anul 305, este nevoit sa lupte impotriva persilor. Atat el cat si cei de sub comanda sa, se vor ruga lui Hristos sa-i ajute sa iasa biruitori. Datorita rugaciunii lor, armata persana a fost infranta.

          Cand Andrei Stratilat a intrat biruitor in Antiohia, a fost denuntat ca este crestin. Pentru ca a marturisit credinta sa in Hristos, a fost supus la multe chinuri. Datorita respectului de care se bucura, este eliberat din temnita cu scopul de a nu ridica multimea impotriva armatei si de a cauta imprejurari si motive pentru uciderea sa. Andrei, afland prin descoperire dumnezeiasca de gandurile imparatului, si-a luat armata formata din doua mii cinci sute nouazeci si trei de militari de elita si a pornit spre Tarsul Ciliciei, unde cu totii au primit Sfantul Botez din mainile Episcopului Petru al Tarsisului.

         Aici au fost prigoniti de autoritatile imperiale. Din cauza acestor persecutii, Generalul Andrei si armata sa, au urcat in Muntii Taurus. Armatele romane i-au ajuns pe cand ei se rugau intr-un defileu din acei munti, si i-a decapitat pe toti. Niciunul dintre ei nu s-a impotrivit, ci cu totii au primit cu bucurie moartea muceniceasca pentru Hristos.