Omilia Fericitului Marcu Evghenicul, Arhiepiscopul Efesului,
la adormirea Cuviosului Părintelui nostru Makarie Koronnas
„Întreaga lucrare şi gândire a Sfântului Marcu erau dominate de controversa palamită, direct legată de principiile esenţiale ale Ortodoxiei. De aceea, el a folosit orice prilej pentru a promova cauza Ortodoxiei. Astfel, în cuvântarea funebră ce i s-a cerut s-o susţină la moartea ieromonahului Makarie Koronnas, stareţul Mănăstirii Mangana, Sfântul Marcu a revenit încă o dată la acest subiect, de faţă fiind, cel mai probabil, Împăratul şi Patriarhul. Sfântul Marcu şi-a început cuvântarea lăudând opera Sfântului Ioan Scărarul, care-i îndrumase viaţa stareţului şi ale cărui învăţături urmând, Makarie urcase treaptă cu treaptă scara cea dumnezeiască, până ce a ajuns la ultima treaptă, răsplata chemării celei de sus şi locul unde şi-a aflat odihna de orice faptă şi vedere (theoria).
Pe parcursul cuvântării, Sfântul Marcu a amintit paşii parcurşi de stareţul Makarie şi conduita lui şi refuzul lui de a primi înalta funcţie bisericească şi exilul său din Tesalonic, după căderea lui în 1387. Trecând apoi la peroraţia finală, el a cerut celor de faţă să nu-l jelească pe Makarie, care, deşi respectat şi binecuvântat, era doar un om, ci mai degrabă să ne jelim pe noi înşine pentru că am fost părăsiţi în cele rele, văzându-ne neamul supus duşmanilor şi trebuind să purtăm suferinţele continue şi grele, venite asupra noastră de sus şi fiind martori zi după zi la plecarea Părinţilor noştri.
Aşadar, în cine ar trebui să ne încredem? Cine ne va asculta şi ne va îndepărta durerile? Spre cine vom privi ca spre nişte atleţi ai credinţei noastre?Cine sunt cei care vor mijloci pentru noi la Dumnezeu? Plângerea Sfântului Marcu este fierbinte şi totodată autentică. El vede limpede apropierea sfârşitului Cetăţii, celei cândva renumită, iar acest sfârşit este grăbit de pierderea unor oameni ca Makarie Koronnas, Iosif Vriennie şi Macarie Makris, atleţi ai Ortodoxiei” (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere, vol. I, pp. 30-31).
