„Viaţa ne este dată ca să ne venim în simţiri şi să ne pocăim! Aşa şi trebuie să facem! Vremea bineprimită a postului încă mai este. Să ne folosim de ea şi să ne îngrijim a ne face, aşa cum trebuie, tot tratamentul pregătirii pentru spovedanie şi primirea Sfintei Împărtăşanii. Atunci, după ce ne vom fi împăcat cu Domnul prin Taina Pocăinţei şi Îl vom fi primit în Preacuratele Taine, vom începe osteneala vieţuirii, care duce în cele din urmă întru lumină şi întru desăvârşirea bunătăţilor, care mărturisesc că Domnul este în noi şi noi întru El. Amin. „
„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Să-I răsplătim cu ceea ce aşteaptă acum de la noi. Iar El nu aşteaptă cu nimic mai mult decât ceea ce I-am făgăduit chiar noi atunci, când I-am cerut iertare pentru păcate. Am făgăduit să nu mai avem îngăduinţă faţă de iubirea noastră de păcat şi să ne dăm toată silinţa pentru a rămâne fără abatere, întru împlinirea sfintelor Lui porunci. Şi aşa să facem! Şi dacă vom împlini întocmai această făgăduinţă, şi Domnul va împlini în privinţa noastră ceea ce a făgăduit tuturor celor ce se împărtăşesc întru adevăr, cu Preacuratele Taine. „
„Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci. Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul, începând din vechime. Unele erezii – cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – au zguduit Biserica veacuri întregi. Ele au adus Bisericii suferinţe nenumărate şi foarte grele; mulţi au fost mărturisitorii şi mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru adevărul Ortodoxiei în lupta cu aceşti învăţători mincinoşi şi eretici.
Erezia iconoclastă a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a început în timpul împăratului Leon Isaurianul, care a fost înscăunat în anul 717.
Sfintele icoane, asemenea Sfintei Scripturi, ne amintesc de persoane şi întâmplări reale. Oare Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia îi dăm cinste şi laudă prin aceste imagini, nu S-a întrupat şi n-a trăit pe pământ, printre noi, în realitate? Oare n-a trăit pe pământ Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a Cărei icoană a fost zugrăvită de către Sfântul Evanghelist Luca? Iar Ea a binecuvântat icoana cu pricina şi a zis: „Cu acest chip va rămâne pururea harul Meu”. Ştiu asta sectanţii cei lipsiţi de minte? Oare n-au auzit câte minuni se fac prin icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu?
Să tacă necredincioşii, fiindcă sfântul Sinod a toată lumea a rostit asupra lor anatemă.Amintiţi-vă acest lucru şi temeţi-vă – temeţi-vă ca nu cumva să fiţi cu cei asupra cărora a fost rostită anatema la cel de-al şaptelea Sinod a toată lumea, care a întărit definitiv credinţa ortodoxă, călcând şi ruşinând toate ereziile şi schismele.
Iată de ce spunem că Ortodoxia a fost întărită definitiv la cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic, şi astăzi este o zi de mare solemnitate şi bucurie, căci este ziua în care Biserica a rânduit să se înalţe mulţumită lui Dumnezeu pentru întemeinicirea Ortodoxiei. Haideţi să ne unim şi noi la această laudă, la această rugăciune. Amin. „
Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul către cei ce s-au împărtăşit
(24 februarie 2010, seara)
„Domnul este în voi lumina cunoştinţei! Domnul este în voi lărgimea dragostei! Domnul este în voi bucuria şi pacea! Domnul este în voi nădejdea slavei! Ce să mai căutaţi şi încotro să vă mai îndreptaţi inima? Păstraţi-L pe Domnul! Nu daţi nici gândurilor împrăştiere, nici poftelor îngăduinţă, nici simţurilor frâu liber! Continuaţi desfătarea duhivnicească a rămânerii împreună cu Domnul în rugăciune! „
„Tatăl Ceresc, Cel iubitor de oameni, ieşind din cămara Sa prea lăuntrică şi prea tainică, ne-a văzut din depărtare cum cu frângere de inimă ne întorceam la El, şi alergând, a căzut cu milostivire de grumazul nostru, ne-a sărutat şi, ca semn al împăcării desăvârşite, ne-a îmbrăcat în haina cea dintâi a îndreptăţirii, ne-a dat inelul logodirii preaadevărate cu Domnul, ne-a primit cu hrană nestricăcioasă şi a poruncit să se bucure pentru noi toţi îngerii şi Sfinţii. Iată de ce ne-am învrednicit! Dar mult ne-am ostenit? Şi, însăşi osteneala noastră, de la noi a fost oare?
Domnul ne-a chemat să ne pregătim de spovedanie şi de împărtăşire. Şi asta nu fără împreună-lucrarea Lui. „
