SCURTĂ BIOGRAFIE A SFÂNTULUI VASILE AL KINESMEI
SFÂNTUL VASILE AL KINESMEI : ÎNSEMNĂTATEA ÎNVIERII MÂNTUITORULUI
27 aprilie 2019
de OrthoWords
0 Comentarii
27 aprilie 2019
de admin
2 Comentarii

27 aprilie 2019
de OrthoWords
2 Comentarii
27 aprilie 2019
de OrthoWords
0 Comentarii
– rostit în data de 21 aprilie 379 –
Partea I
Partea a II-a
Hristos, Dumnezeu, astăzi a înviat! El, Cel nepătimaș, Cel nemuritor, Care nu a pătimit din trebuință, nici nu S-a pogorât din ceruri silit, nici Învierea a găsit-o ca pe o neașteptată și nesperată facere de bine, ci cunoscând sfârșitul tuturor lucrurilor, așa a potrivit și începutul. Având în ochii dumnezeirii cunoștiința celor ce vor fi și văzând încă înainte de a veni din ceruri și tulburarea oamenilor, și învârtoșarea lui Israil, și pe Pilat stând la judecată, și pe Caiafa rupându-și veștmântul, și pe norodul răzvrătit întărâtându-se, și toate ce vor să vină avându-le înscrise prin cunoștință, nu a zăbovit să dea omului harul, nici nu a îndepărtat iconomia! Ci precum cei ce-l văd pe un bolnav târât de șuvoi, deși știu că pietrele duse de apă îl rănesc, totuși din compătimire pentru cel în primejdie nu întârzie să intre în vâltoare, tot astfel și Mântuitorul nostru, Cel iubitor de oameni, a primit de bunăvoie batjocuri și necinstiri…Pentru ca pe cel pierdut să-l mântuie din rătăcire!
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!
…
27 aprilie 2019
de admin
0 Comentarii
27 aprilie 2019
de admin
0 Comentarii
25 aprilie 2019
de OrthoWords
0 Comentarii
25 aprilie 2019
de OrthoWords
0 Comentarii
“Plângeţi şi vă tânguiţi, că iuţimea mâniei Domnului nu se va abate de la voi“, spune Proorocul (Ieremia 4, 8). Cum nu vei plânge toată viaţa? Cum să nu te tânguieşti, văzând astfel de necazuri şi piedici, suferinţe şi întristări? Pretutindeni sunt duşmani, pretutindeni trădători, pretutindeni este frică şi temere, pretutindeni este cutremur şi nedumerire. Va veni însă moartea, va veni despărţirea, iar în văzduhuri, înfricoşătorul chin al duhurilor şi primirea unei sorţi necunoscute. Cine are cunoştinţă despre acestea? Va merge sufletul într-acolo unde nu a fost niciodată; va vedea acolo lucruri pe care nu le-a văzut niciodată; va auzi cele ce niciodată nu le-a auzit.
25 aprilie 2019
de OrthoWords
0 Comentarii
(La 10 ani după rostirea cuvântului către Patriarhul Dositei – duhovnicul familiei, Radu Brâncoveanu avea să primească moartea martirică împreună cu frații săi)
25 aprilie 2019
de admin
0 Comentarii