Cuvânt al Sfântului Luca, Arhiep. Crimeei şi al Simferopolului –
Domnul meu şi Dumnezeul meu
„Credinţa noastră e mult mai slabă decât credinţa Apostolilor, deşi nu avem nici o îndoială că a înviat, fiindcă acest adevăr sfânt este primit de multă vreme de întreaga lume creştină. Dar credinţa noastră necesită o întărire şi o încălzire permanentă. Cu ce o vom întări? Cu ce o vom încălzi?
Cumva prin atingerea de rănile lui Hristos? Cum se poate întâmpla aceasta? Doar noi nu putem pune degetele în aceste răni. Dar putem să le pipăim prin credinţă, prin duh, prin dragoste fierbinte faţă de Hristos. Putem să ne aplecăm cu gândul la aceste răni, să ne concentrăm asupra lor gândurile sufletului nostru, să ne îndreptăm duhul spre contemplarea lor şi cu această contemplare, cu această pipăire duhovnicească, ne vom întări credinţa. Să privim dar la mâinile lui Hristos, să privim cu frică şi cutremur la mâinile Domnului însângerate, sfâşiate de cuie! Acestea sunt acele mâini care cu atingerea lor vindecau pe cei orbi. Acestea sunt acele mâini care îi ridicau din patul de suferinţă pe cei slăbănogiţi… Aceste mâini s-au întins ca să ne primească pe noi toţi, fii Săi risipitori. Ele s-au întins pe cruce ca să ne izbăvească de chinul cel veşnic şi de moarte. Aceste mâini conduc viaţa întregii lumi şi aceste mâini sunt pironite de cuie, însângerate.
Cum să nu privim cu frică şi cutremur la ele, gândindu-ne la cea mai mare fărădelege care s-a săvârşit vreodată în lume? Să cădem dar la mâinile lui Hristos, să le sărutăm cu gândul!”
